BVB şi-a dublat profitul net în primele nouă luni din 2023

Ceremonia de listare a actiunilor Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), la sediul Bancii Nationale din Bucuresti, miercuri, 12 iulie 2023. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Bursa de Valori Bucureşti (simbol bursier BVB), operatorul pieţei de capital din România, companie cu o capitalizare de 555 mil. lei ale cărei acţiuni s-au dublat anul acesta, a raportat în primele nouă luni rezultate financiare cu mult îmbunătăţite faţă de aceeaşi perioadă din 2022 ca urmare a impactului direct din listarea Hidroelectrica şi din efectul ulterior asupra activităţii de tranzacţionare.

Astfel Bursa de Valori a raportat un profit net de 21,5 mil. lei la nivel consolidat, în creştere cu 101% faţă de primele nouă luni din 2022, în timp ce veniturile operaţionale s-au majorat cu 40% la 60 mil. lei. La nivel de grup cheltuielile au fost de 40 mil. lei, plus 20%.

Explozie în T3

În trimestrul al treilea, veniturile operaţionale la nivel de grup au fost de 34 mil. lei, faţă de 12 mil. lei în T3/2022, în timp ce profitul net a urcat de la 2 mil. lei la 18 mil. lei. Grupul BVB include operatorul BVB, Depozitarul Central, CCP.RO.

La nivel individual, BVB a avut în primele nouă luni din 2023 venituri de 37 mil. lei, plus 50%, şi un profit net de 18,3 mil. lei, plus 74%.

Creşterea a fost susţinută de avansul de 29% al veniturilor din vânzare date, până la valoarea de 2,96 mil. lei, generat de creşterea numărului de utilizatori de date în timp real, de atragerea de noi clienţi de date, precum şi ca urmare a aplicării noului plan de tarife valabil începând cu 1 ianuarie 2023.

Exit mobile version