• Astăzi începe săptămâna mondială a investitorului
  • În 2022, BVB are circa 117.000 de investitori
  • Indicele BET are un minus de 18,5% de la începutul anului
  • Indicele S&P 500 a închis pentru a 50-a oară, anul acesta, pe minus 1%

Azi începe săptămâna mondială a investitorului. Ce spun cifrele? În 2022 BVB avea circa 117.000 de investitori, cu o creștere de 33% în T2 față de T1. Cu un volum mediu de 95 mil. lei și o capitalizare de 171 mld. lei, pe segmentul principal, la finalul primelor 9 luni din an, BVB este pe minus 18,5%.

Spre comparație, în piețele externe, Dow Jones are un minus de 21,4% de la începutul anului, S&P 500 scade cu 25,2%, iar Nasdaq pierde circa 16,2%. Ședința de vineri și ultima ședință din T3/2022 s-a încheiat cu cea de-a 50-a scădere de 1%, de anul acesta pentru indicele S&P 500, în timp ce la București, bursa a închis pe plus 0,85%.

Piața commodities era dominată duminică de scăderi. Petrolul Brent pierde 1,86%, Gazele naturale scad cu 0,7%, iar aurul cu un modest 0,02%.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Paul Maior, președinte Invest Club.

“În anul 2020 putem spune cel mai bine că a crescut numărul de investitori. A fost o emancipare în domeniul investițiilor și pe partea de cripto. S-au deschis foarte multe conturi. 2021 iar a fost un an bun în care s-au deschis multe conturi. 2022, în schimb, a fost un an mult mai lent. Noi am avut niște discuții cu companii de brokeraj și din România și din afară și mi-au spus că este o încetinire a creșterii numărului de investitori.”, a declarat Paul Maior, președinte Invest Club.