Explozia rezultatelor financiare la companii precum Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica, dar şi cele peste aşteptări la alte companii listate la Bucureşti nu au impulsionat investitorii, preţurile acţiunilor fiind în scădere puternică în ultima lună, ceea ce indică semnale proaste pentru 2023.

„Este cunoscut faptul că bursa este un barometru al economiei. Există opinii ale multor analişti care conduc la ideea că în T1/2023 va exista recesiune în multe ţări, inclusiv în zona euro. Acest lucru va afecta şi economia noastră“, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest Focşani, una dintre cele mai vechi societăţi de brokeraj bursier din România.

Astfel, 2023 va fi un an dificil, sau în cel mai bun caz complicat, cu inflaţie încă pe agenda investitorilor, dar şi posibile îngheţări de salarii sau chiar concedieri în unele cazuri.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Comentariile negative cu privire la impactul sezonului rece şi a întreruperii furnizării de gaz de către Rusia asupra costurilor legate de preţul gazului şi energiei creează temeri cu privire la faptul că în T4/2022 şi în T1/2023 vor exista scăderi ale economiei“, adaugă Murgoci.