• Bursa de Valori şterge din scăderile venite pe fondul modificărilor fiscale şi creşte cu 0,9% vineri.
  • Dividendele FP aduc lichiditatea la 130 mil. lei, plus 84%.
  • BET-TR, la maxim istoric.

Cu 0,87% s-a apreciat benchmark-ul BET la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de vineri, 29 septembrie, toţi indicii de la Bursa de Valori Bucureşti închizând pe „verde”, de la 0,85% pe BETAeRO la 1,25% pe BET-BK, indice de referinţă pentru administratorii de fonduri. La începutul sesiunii, BET era pe plus cu peste 2%.

Ţinând cont şi de avansul de 0,75% de ieri, BET a şters în două zile o bună parte din declinul cumulat de marţi şi miercuri, venit pe fondul reacţiei participanţilor bursieri la noile măsuri fiscale anunţate de Guvern.

Valoarea tuturor tranzacţiilor pe piaţa de acţiuni a fost de 125,6 milioane de lei, plus 83,6% faţă de lichiditatea de ieri, în valoare de 68,4 milioane de lei. Ajuns la 29.329 de puncte, indicele dividendelor BET-TR atinge astfel un nou maxim istoric.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Pe lângă finalul trimestrului 3, ziua de astăzi a fost marcată de Fondul Proprietatea (FP), care a început procesul de distribuire de dividende de peste nouă miliarde de lei, o sumă istorică pentru piaţa românească de capital, ca urmare a vânzării pachetului de 20% la Hidroelectrica (H2O).

Analiştii estimau deja de câteva săptămâni că banii vor fi folosiţi pentru o serie de achiziţii, îndreptate către alţi emitenţi de la BVB. Printre cele mai mari creşteri din BET de vineri se remarcă Transgaz (4,4%), BVB (3,8%), Sphera Franchise Group (3%), Nuclearelectrica (2,5%), Aquila (2,5%), FP (2,3%) şi Digi (2,2%).