Bursa de la Bucureşti deschide pe plus în prima şedinţă de după mini-vacanța de Paște și 1 Mai. BVB atinge un nou maxim istoric

Bursa de Valori București şi patronatele din industria software au semnat un protocol pentru finanţarea companiilor românești de IT

După două şedinţe de pauză pe fondul mini-vacanţei de Paşte și 1 Mai, zile în care pieţele externe au înregistrat creşteri, iar pe Wall Street chiar maxime istorice, Bursa de la Bucureşti a deschis marţi dimineaţă în teritoriu pozitiv, cu o apreciere de 1,5% pentru indicele prinicipal BET în primele minute ale şedinţei.

Indicele principal BET afişa nivelul de 11.511 puncte – maxim istoric, susţinut de evoluţia acţiunilor Băncii Transilvania, Petrom şi Fondul Proprietatea.

Și bursele europene au înregistrat creșteri, precum 0,6% pentru FTSE 100, 0,3% pentru Paris, 0,15% pentru Milano, şi o uşoară creştere la Frankfurt. Aşadar, bursa locală are printre cele mai bune creşteri ale indicelui principal.

Pe de altă parte, indicii din SUA au încheiat în creştere şedinţa de ieri seară: Dow Jones a urcat cu 0,70%, S&P 500 cu 0,27%, Russell 2000 a crescut cu 0,49%, în timp ce Nasdaq a scăzut 0,48% de la maximul istoric din şedința precedentă.

Exit mobile version