Bursa de Valori Bucureşti a încheiat anul 2021 cu un randament de 33,2%, prin prisma indicelui principal BET, care a depăşit pe finele anului pentru prima oară pragul psihologic de 13.000 de puncte. Cu tot cu dividende, investitorii au obţinut un randament de 40%, reflectat de dinamica indicelui BET-TR, arată datele agregate de ZF de la BVB.

De altfel, toţi indicii bursieri au înregistrat creşteri în 2021, cuprinse între 21,1% pentru BET-FI, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea (FP) şi 40% în cazul BET-TR, indicele care urmăreşte şi dividendele acordate de companii acţionarilor.

Anul trecut, operatorul bursier a lansat şi indicele BETAeRO, reprezentativ pentru piaţa secundară de tranzacţionare, care a încheiat anul cu o apreciere de 5,3% (1.052,46 de puncte), înregistrată din 11 octombrie (data lansării) încoace.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Acţiunile cu cele mai mari creşteri din prima ligă bursieră au fost TeraPlast Bistriţa (180,8%), Nuclearelectrica (163,2%), MedLife (113,4%), de altfel singurele care le-au adus investitorilor mai mult de o dublare a investiţiei.

Următoarele cele mai bune dinamici au fost înregistrate de Romgaz (38,8%), OMV Petrom (37,3%) şi Fondul Proprietatea (37,2%), arată datele BVB.

Ultima şedinţă din 2021, cea din 30 decembrie 2021, a fost mixtă pentru indicii bursieri locali, cu scădere de 0,05% pentru BET, minus de 0m13% pentru BET-NG şi minus 0,16% pentru BET-BK. La polul opus, BET-FI a avut un avans de 0,5%, indicele BETAeRO un plus de 0,33% şi BET-XT un plus de 0,02%.

Capitalizarea segmentului principal a urcat cu 48,4% în 2021, la 229,08 mld. lei, în timp ce capitalizarea segmentului secundar AeRO a crescut cu 103,3%, adică s-a dublat, până la 19,8 miliarde de lei.

În total, cele două pieţe erau evaluate de investitori la finele anului trecut la 248,9 milioane de lei (50,3 miliarde de euro), în urcare cu 84,8 miliarde de lei sau 51,7% mai mult faţă de începutul anului (164,1 miliarde de lei), potrivit calculelor realizate de ZF.

Anul 2021 a fost unul activ pentru emitenţi, remarcându-se o creştere a numărului celor care au atras fonduri pe calea ofertelor primare de vânzare sau a plasamentelor private de acţiuni, respective obligaţiuni, o mare parte a creşterii capitalizării totale venind din această zonă.

Anul trecut, investitori au realizat un număr de 1,5 milioane de tranzacţii, în creştere cu peste 52% faţă de anul 2020, cu un volum de 9,6 miliarde de titluri, care s-au ridicat la 21,63 de miliarde de lei, plus 29%. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost 85,84 de milioane de lei (17,4 mil. euro), în urcare cu peste 28% faţă de anul anterior.

Tranzacţiile cu acţiuni, atât pe AeRO, cât şi pe piaţa principală, au totalizat 12,3 miliarde de lei, comparativ cu 12,6 mld. lei în 2020. În ceea ce priveşte segmentul de obligaţiuni, tranzacţiile pe cele două pieţe s-au ridicat la 8,44 de miliarde de lei în 2021, cu 3,13 miliarde sau 58,95% mai mari faţă de anul 2020, reiese din calculele ZF.