- Trump: Toate țările în afara Chinei primesc pauză 90 de zile de la tarife.
- Trump: Tarifele reciproce scad la 10 procente.
- Trump anunță că tarifele Chinei cresc la 125%.
- China crește ieri tarifele SUA la 84%, de la 34%.
- Trump: Mă bucur că UE s-a abținut să aplice tarife.
- Trump: Mă gândeam la o pauza de câteva zile.
Moment de respiro pentru investitori. Trump amână tarifele pentru toate țările, cu excepția Chinei, pentru 90 de zile. Indicele de referinţă BET crește cu 4% în debutul ședinței de astăzi, dinamică ce o păstrează toți indicii de la BVB, care sunt toți pe plus. BET trece peste pragul de 17.200 de puncte și are un avans de 3% în 2025.
Advertisment
Ce spune Paul Maior, președinte, InvestClub, pentru Aleph Business?
Crezi că această creștere de azi e doar o revenire pe termen scurt?
„Nu aș spune neapărat că o revenire pe termen scurt. Însă trebuie să ne gândim că avem un moment din ăsta de respiro, așa, de 3 luni de zile. Spusesem la precedenta intervenție la voi că mai ales, nu știu, în sectorul auto va fi nevoie de o perioadă de timp să treacă pentru ca companiile din sectorul auto să-și facă niște strategii, în așa fel încât să treacă peste treaba cu tarifele. Ei bine, 3 luni de zile, 90 de zile, așa cum a dat garant domnul Trump, e o perioadă în care companiile astea se pot pregăti pentru anumite lucruri. Și trebuie să ne și gândim noi, investitorii, că în tot acest trimestru s-ar putea să vină niște raportări financiare cât de cât bune. Și atunci noi, investitorii, n-avem de ce să nu ne gândim că ar putea să mai crească piața, mai ales că așteptăm și datele despre CPI și rata dobândzii, care e posibil, nu știu dacă chiar la următoarea ședință sau la cealaltă, posibil să scadă. Și atunci sunt anumite sectoare care sunt avantajate.”
„Deci încă ne putem gândi că vor putea să continue creșterile, chiar dacă creșterile de ieri, cred că au fost printre cele mai mari care le-am văzut, eu am fost în disperare, aproape de depresie aseară pe creșterile respective, pentru că mă pregătisem să… De fapt, plasasem deja niște ordine de cumpărare după anunțurile cu China și așa mai departe. Mă așteptam la cel puțin încă o zi-două de scădere, adică nu neapărat scădere bruște, dar cel puțin o zi-două de scădere și îmi plăsasem niște ordine la niște companii, tocmai la alea care au pușcat cel mai mult aseară. Dar, vedeți, piața uneori e irațională, Donald Trump uneori ia decizia așa mai… Când nu ne așteptăm să vină acele vești. Bine, el ne-a spus acum câteva zile că nu trebuie să ne panicăm și că va fi bine și că alea, alea, dar nu mă gândeam că așa curând se și răzgândește cu privire la tarifele astea, pe care le-a pus acum, legate de 90 de zile, 10% taxe pentru celelalte țări și doar pentru China, cei 120% sau cât e. Deci, veștile au fost bune, investitorii au fost mega optimiști, mai ales că a venit așa știrea dintr-o dată și au crescut foarte mult toți indicii. Marea majoritate a companiilor, Tesla, peste 20%, a avut creașterea Tesla din câte știu. Marea majoritate au avut creașterea de 15-17%. Deci, entuziasmul clar există și după atâtea zile de scăderi e normal oarecum să vedem un entuziasm când vedem că se amână cu 3 luni de zile”, spune el.
Titlurile zilei
Cum îți faci strategia de investiții în astfel de perioade?
„La BVB, m-aș uita pe ultimele raportări financiare. Din punctul meu de vedere, sunt câteva care au raportat bine, sau guidance-ul bun pentru perioada următoare. M-aș uita și la bănci, m-aș uita, iată, și la Transelectrica, care astăzi a crescut 10% din câte observ. A fost ceva știre și de dividend, din câte am înțeles, statul le cere peste 90% de profit spre dividend, e o valoare undeva la vreo 500 de milioane de lei. M-aș uita la bănci, m-aș uita la Fondul Proprietatea, care, din punctul meu de vedere, e la un preț bun și are și anunțat un dividend foarte bun pentru BVB, adică undeva la un 10% din câte am înțeles. M-aș uita, bineînțeles, și pe companiile de energie, utilități, alea, alea. Deci, sunt multe companii pe care m-aș uita, mai ales după perioada asta de scădere, cel mai important lucru pe care îl recomand investitorilor e să se uite pe cifre, să se uite pe raportările financiare și, mai ales, dacă că fost foarte multe scăderi. Și la BVB au fost niște scăderi chiar foarte frumoase”, adaugă Paul Maior, președinte, InvestClub.
Ce companii sunt atractive pentru tine acum, la BVB?
„Pur și simplu, să aleagă acele companii valoroase pe care ar dori să le țină în portofoliul 20 de ani de zile, dacă se poate, și să știe că acele companii au șanse să performeze. Adică e nevoie de produsele lor în perioada următoare, în anii următoare, și la prețuri foarte bune nu trebuie foarte, foarte multă analiză. Însă, trebuie să ne gândim că și la BVB putem vedea niște, nu știu, o scădere la ratei-dobânzii. Vedem astăzi, am văzut o știre cu privire la creșterea economică, A scăzut un pic, din câte știu, prognoza pentru creșterea economică pe România. Însă veștile, din punctul meu de vedere, încă sunt bune. Așteptăm raportările financiare viitoare. Și… Oportunități sunt și la BVB și pe extern. Doar bani să avem”, mai spune el.