- Acțiunile OMV Petrom cresc cu aproape 4 procente, până la 0,757 lei pe unitate, după ce compania anunță pe 4 februarie situaţiile financiare pe 2024.
- În 2024, grupul are vânzări de 35,8 miliarde de lei, în scădere cu 8% faţă de anul precedent. Iar profitul net a urcat cu 4%, la 4,2 miliarde lei, în mare parte pe fondul eliminării taxei pe ţiţeiul procesat.
- OMV Petrom a anunţat, în aceeași zi, şi propunerea de dividende care urmează să fie distribuite din rezultatul net de anul trecut, de 0,0444 lei pe unitate.
- Un dividend special acordat investitorilor va fi subiectul unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor viitoare, care are loc la mijlocul anului 2025.
Advertisment
OMV Petrom, unicul producător de petrol şi gaze din România, afişează un avans de aproape 4% pe acţiunile de la BVB. Asta după ce compania anunță pe 4 februarie situaţiile financiare pe 2024.
Grupul a înregistrat vânzări de 35,8 miliarde de lei, în scădere cu 8% faţă de anul precedent. Iar profitul net a urcat cu 4%, la 4,2 miliarde lei, în mare parte pe fondul eliminării taxei pe ţiţeiul procesat.
Titlurile zilei
În aceeaşi zi, OMV Petrom a anunţat şi propunerea de dividende care urmează să fie distribuite din rezultatul net de anul trecut. Un dividend de 0,0444 lei per acțiune. Ceea ce, la preţul de tranzacţionare de atunci, însemna un randament de 6% (dividend yield).
Acţiunile SNP cresc cu 6,7% în 2025 şi cu 28% în ultimele 12 luni, la o valoare de piaţă de 47 de miliarde de lei. Dinamicile se încadrează peste randamentele afişate în acelaşi perioade de indicele de referinţă BET şi indicele companiilor din energie şi utilităţi BET-NG.
Oferă OMV Petrom dividend special în 2025?
“În plus, la mijlocul anului 2025, Directoratul va decide dacă va fi propusă distribuirea de dividende speciale. Distribuirea potenţială de dividende speciale vă fi subiectul unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor viitoare”, arată un document al companiei, publicat pe bvb.ro.
Cum arată compania în cifre?
- Preț/unitate: 0,757 lei;
- Capitalizare: 47,2 mld. lei;
- Dinamică/2025: +6,7%;
- Dividend propus: 0,0444 lei/unitate.