Piaţa asigurărilor din România a încheiat primul semestru (S1) din 2022 cu un volum al subscrierilor de 8,76 mld. lei, consemnând un avans semnificativ de 37% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit informaţiilor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

La nivelul întregii pieţe a asigurărilor generale şi de viaţă, Groupama a preluat conducerea, consemnând aproape o triplare a volumului de prime brute subscrise în primele şase luni din 2022 faţă de perioada similară a anului trecut, până la 1.557 mil. lei.

De-a lungul timpului compania s-a menţinut pe poziţia a cincea în top 5 cele mai mari companii de asigurări generale şi de viaţă, dar odată cu schimbările care au avut loc în piaţă, mai exact după prăbuşirea fostului lider al pieţei asigurărilor, City Insu­rance, Groupama a fost printre com­paniile care au absorbit din clienţii abandonaţi de City Insurance. Astfel, activitatea mai amplă pe zona asigurărilor RCA, acesta fiind de fapt segmentul dominant al pieţei, a pro­pulsat compania până în fruntea între­gii pieţe în primul semestru din 2022.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

La distanţă foarte mică de noul lider, pe poziţia a doua în topul asigurărilor generale şi de viaţă se regăseşte Allianz-Ţiriac, cu un volum al primelor brute subscrise de 1.554 mil. lei în primele şase luni din 2022, consemnând o dublare a primelor subscrise faţă de perioada similară a anului trecut. Compania şi-a menţinut poziţia comparativ cu prima jumătate a anului trecut, dar creşterea semnificativă a subscrierilor subliniază şi la Allianz-Ţiriac strate­gia com­paniei de a capta mai mult din zo­na RCA după prăbuşirea City Insurance.

Podiumul clasamentului celor mai mari companii de asigurări ge­ne­ra­le şi de viaţă este completat de Euroins România, care a coborât în top chiar dacă atât la finalul anului tre­cut, cât şi după primele trei luni din 2022 Euroins urcase până în frun­tea clasamentului, devenind lider. Acum, după primele şase luni din 2022, Euroins a consemnat o dublare a subscrierilor, ajungând la un volum al primelor subscrise de 1,52 mld. lei.

În continuare, Omniasig ocupă poziţia 4 în clasament, ajungând la un volum al primelor brute subscrise de 1,06 mld. lei la finalul primelor şase luni din 2022, în creştere cu 45% comparativ cu S1/2021. Faţă de poziţia din primele şase luni din 2021, Omniasig a coborât o poziţie.

Pe locul 5 în top 5 cele mai mari companii de asigurări generale şi de viaţă se află Asirom, cu un volum al primelor brute subscrise de 634 mil. lei la final de S1/2022, consemnând un avans de 81% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cumulat, companiile de asigurări din top 5 cele mai mari din piaţă înregistrează un volum al subscrierilor de 6,33 mld. lei, însemnând peste 72% din volumul total al primelor brute subscrise.