- Creșterea comerțului online impulsionează piața logistică din țară.
- România e într-un proces accelerat de schimbare a pieței de e-commerce.
- Comerțul online generează o creștere mai mare pentru spații logistice.
România e într-un proces accelerat de transformare a pieței de e-commerce, care generează o cerere tot mai mare pentru spații logistice și industrial, arată o analiză a Cushman AND Wakefield Echinox.
Advertisment
Zonele cheie pentru expansiunea sectorului logistic includ București – Ilfov, Timișoara, Cluj Napoca și Brașov. Cei mai mari ocupanți din comerțul online operează spații industriale și logistice de aproximativ 1 milion de metri pătrați, atât proiecte închiriate, cât și parcuri aflate în proprietate, care înseamnă 10% din stocul de astfel de spații la nivel național.
Companiile de e-commerce sunt în top 5 ai celor mai mari ocupanți de spații logistice din România. Creșterea pieței de e-commerce influențează și costurile asociate cu logistica și construcția. Costurile cu forța de muncă în sectorul logistic sunt relativ competitive comparativ cu alte țări europene, ceea ce reprezintă un avantaj pentru investitori.
Titlurile zilei
Ce spune Ștefan Surcel, Head of Industrial Agency, Cushman and Wakefield Echinox, pentru Aleph Business?
Cu ce oportunități vine creșterea comerțului online pentru companiile din domeniile logisticii, tehnologiei și retailului?
„O primă oportunitate pe care noi o observăm și ea începe să devină din ce în ce mai accelerată de la 1 ianuarie, de când am intrat și în zona spațiului Schengen cumva cu drepturi depline. Este oportunitatea pentru firmele românești de a face vânzări peste graniță, cross-border cumva, și de a se adresa cumpărătorilor din alte state, operând prin platforme logistice din România. Deco, o primă oportunitate este deschiderea către noi piețe.
Creșterea sau venirea unor jucători din zona Asiei în România, cel puțin pe zona de fashion, unde vedem că e o intrare destul de agresivă a unor firme din China sau din Turcia, vine și asta cu o nouă oportunitate atât pentru proprietarii de spații logistice care au cerere nouă, cât și oportunitatea pentru operatorii de servicii logistice, furnizorii de servicii logistice, că au niște clienți care cumva vin cu niște volume destul de mari. Pe zona de tehnologie, oportunitatea, cred că, în momentul de față, e în zona de easy box-uri, de livrări în diverse forme de pudo points, pick-up drop-off points. Cred că pe zona de livrări cu drone sau livrări cu mașini conduse singure cred că e devreme încă să vedem oportunitatea asta în România”, spune Surcel.
Cum arată viitorului comerțului online în România pentru afacerile care vor să inoveze și să adapteze?
„Pai, pentru afacerile care vor să inoveze și să adapteze viitorul arată bine în orice industrie, nu doar în zona de e-commerce. Dar, cred că, cel puțin în zona asta de e-commerce, e în România una care oferă încă foarte multe perspective de creștere. Noi am avut ieri o conferință în București în care am vorbit cumva de e-commerce și cum impactează creșterea spațiilor logistice din București și din țară. Și am ajuns cumva în urma unui studiu destul de aprofundat la concluzia că în momentul de față, deși România are o rată mare de penetrare a internetului, 94-95% din români au acces la internet, doar 50-55% din ei plasează convenzii online. Deci, e loc de creștere pe interacțiunea cu comerțul online și deplasarea de comerț online. Cred că companiile care sunt în zona asta și activează în online vor avea încă mult loc de creștere de acum încolo”, adaugă el.
Cum poate crește piața digitală din România și mai mult, mai ales odată cu Schengen?
„Păi deschide facilitatea către celelalte țări din Europa, Centrală și de Vest, de a plasa comenzi pe platformele din România, de a reduce timpii de livrare a produselor din România către restul piețelor din Europa de vest, deschide o poartă pentru firmele românești să deschidă sau să achiziționeze companii în restul țărilor și să-și facă un lanț logistic cu niște timpi mult mai scurți. De exemplu, putem să luăm cazul celor de la EMAG, care, fără să le facem reclamă, au deschis filiale atât în Ungaria cât și în Bulgaria și în primă instanță au ales să opereze platformele din cele două țări din locația din România. Asta ar fi o oportunitate pe care noi o vedem”, conchide el.