- Fini: Guvernul discută desființarea ARICE, instituția care ar trebui să atragă investiții străine și să susțină exporturile.
- Fini: ARICE nu a reușit să crească investițiile sau exporturile reale, în timp ce importurile cresc constant.
- Fini: Spre deosebire de alte țări, România nu prioritizează atragerea investițiilor, iar desființarea ARICE ar putea fi începutul restructurării statului.
De trei săptămâni, partidele de coaliţie care formează guvernul Bolojan – PSD, PNL, USR, UDMR – tot discută pe marginea planului de reducere a cheltuielilor bugetare şi majorarea veniturilor. Luni ar trebui să ştim cu aproximaţie care sunt măsurile care vor rămâne în vigoare, spune Cristian Hostiuc, director-editorial, ZF.
Advertisment
Care e lista instituțiilor propuse pentru desființare?
În lista de măsuri discutată între partide, la unul dintre puncte se menţionează desfiinţarea unor instituţii. De exemplu – ARICE, AOSR, Institutul Levantului, Institutul Revoluţiei, Academia de Ştiinţe Medicale, Academia de Ştiinţe Tehnice, Institutul Drepturilor Omului, Casa Unirea, ATOP.
Nu ştiu ce înseamnă ATOP, cred că nici premierul Ilie Bolojan nu are idee ce înseamnă ATOP, dar ce mi-a atras atenţia este ARICE.
Titlurile zilei
Ce este ARICE?
Dacă nu ştiţi, ARICE este Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, o instituţie care ar trebui să atragă investiţii străine în România şi să sprijine comerţul exterior, adică exporturile României.
Agenţia, care are 250 de posturi, include ataşaţii economici pe care îi are România la ambasadele noastre din întreaga lume, plus alţii.
Întrebarea este cum de a ajuns ARICE pe lista de desfiinţare. ARICE s-a înfiinţat în 2023 și a preluat ceva de la Ministerul Economiei şi probabil de la Ministerul de Externe.
Cum arată performanța ARICE în contextul economic?
Agenţia ARICE ar fi trebuit să fie una din instituţiile cele mai cunoscute ale României pentru atragerea de investiţii străine şi pentru a susţine exporturile.
Nu este nici una, nici alta: investiţiile străine directe, de la zero, sunt în cădere liberă, iar exporturile stagnează (86 de miliarde de euro în 2023 şi 86 de miliarde în 2024) și nu reușesc să facă faţă exploziei importurilor (115 miliarde de euro în 2023 şi 119 miliarde de euro în 2024).
Dacă la investiţii străine – conform datelor publicate de BNR – am da deoparte profitul reinvestit şi creditele intragrup, am vedea că nu am rămâne cu nimic.
Dacă la nivelul exporturilor am da deoparte exporturile multinaţionalelor, unde nu prea avem vreo contribuţie, am vedea că exporturile companiilor româneşti sunt la limita limitelor.
Nu cred că ARICE (sau nicio altă insituţie publică, în frunte cu guvernul) are idee cât sunt strict exporturile companiilor româneşti, pentru a vedea evoluţia lor de la an la an şi ce ar trebui făcut ca aceste exporturi să crească.
Cum arată lipsa de viziune a guvernului?
Statele Unite au politici întregi pentru a atrage investiţii străine în Statele Unite şi pentru a vinde cât mai mult produse americane în întreaga lume. Toate ambasadele americane, toţi ataşaţii economici, au ca obiectiv, în primul rând, acest lucru.
Oricui investeşte în America i se întinde covorul roşu, indiferent de unde vine, numai să investească, să creeze locuri de muncă, să facă business în America.
Donald Trump a declanşat un război comercial planetar pentru a aduce investiţii în America şi pentru a vinde cât mai multe produse americane în afară.
La noi, niciun guvern, indiferent de numele lui, nu are ca obiectiv acest lucru, nu pe hârtie, ci în practică.
Dovada este că ARICE este pusă pe lista de desfiinţare, adică nu contează decât ca un fel de sinecură.
Cum arată contextul economic al României?
România este o ţară de import, iar guvernele care s-au perindat pe la palatul Victoria au făcut tot posibilul să susţină importurile, care an de an dă de lucru altora şi mănâncă din creşterea economică internă.
De unde să vină creştere economică dacă acest gen de instituţii – ARICE – nu are niciun fel de realizare în a aduce companii străine în România să facă business aici, să creeze locuri de muncă, să plătească taxe şi impopzite aici. Dacă mai obţin sau raportează profit, este extraordinar.
Care este utilitatea ARICE dacă exporturile nu reuşesc să acopere importurile?
Dintre ţările foste comuniste, România are cel mai mic raport între exporturi raportate la PIB, numai 24%. Bulgaria şi Polonia au exporturi de 80-100% din PIB.
Care sunt interesele din jurul ARICE?
Din punct de vedere al utilităţii, al rezultatelor concrete, ARICE nu ar trebui să existe. Dar întrebarea fundamentală este dacă guvernul Bolojan vrea să facă ceva cu ARICE, dacă vrea să o desfiinţeze sau o va menţine, mai ales că interesele politice şi de partid care guvernează în jurul acestor instituţii. Putem lua exemplu de la ARICE şi să-l multiplicăm la toate instituţiile publice, multe dintre ele neştiute de nimeni.
Toată lumea vrea şi susţine din vorbe reducerea cheltuielilor statului, dar când se vor pune pe masă decizii concrete, cum ar fi desfiinţarea ARICE, s-ar putea să nu se întâmple nimic, adică partidele să-i găsească utilitatea.
Aşa se întâmplă când se trece la proba pratică cu privire la restructurarea instituţiilor de stat, toate agenţiile, toate instituţiile publice pot dovedi că au o utilitate.
Care sunt pozițiile partidelor?
Toţi liderii politici vor restructurare până se va ajunge la măsuri concrete. Şi atunci nu există niciun consens. Spre exemplu, la capitolul desfiinţării acestor instituţii de topul ARICE, Institutul Levantului, ATOP, PNL, USR, UDMR au spus da, PSD a răspuns printr-un semn de întrebare.
Mai degrabă PSD ar introduce impozitul progresiv decât să desfiinţeze agenţiile care nu au rezultate.
Care sunt concluziile?
Esenţa unei guvernări este de a majora cheltuielile statului, de a angaja cât mai mulţi oameni la stat, şi a finanţa acest lucru din împrumuturi, cum este cazul curent şi când se termină împrumuturile, să majoreze taxele şi impozitele.
Când premierul Bolojan va reuşi să desfiinţeze ARICE pentru simplu fapt că nu are rezultate, atunci să ştiţi că restructurarea statului a început.
Până atunci, vor creşte taxele şi impozitele pentru că nimeni nu vrea să reducă cheltuielile statului, cheltuieli pe care se bazează partidele.