• Sălile de fitness s-au redeschis începând de astăzi
  • Sălile de fitness sunt din nou deschise, după o lună de inactivitate
  • Chiar și la 6 dimineața, în sălile de fitness erau oamenii care făceau sport

Sălile de fitness din București s-au redeschis azi. Încă de la primele ore ale dimineții, benzile de alergat și aparatele erau ocupate de oameni cărora le-a fost dor să facă sport la sală.

„Atât de bucuroasă am fost ieri când am aflat că se deschid, încât nu mă gândesc la acest aspect. Oricum, am făcut antrenamente acasă, online, dar trebuie să recunosc că nu se compară cu cele din sală”, a declarat o clientă.

Și antrenorilor le-a fost greu în această perioadă. Ramona este instructor de fitness și speră că de data aceasta, sălile vor rămâne deschise.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Aici este locul meu de muncă, aici îmi desfășor activitatea și aici mă simt cel bine să îmi fac meseria. Suntem optimiști, am fost închiși deja de două ori, sperăm să nu se mai întâmple lucrul acesta. Sincer, așa cum simt eu, nu cred că se vor mai închide”, a spus Ramona Pacea, instructor de fitness.