- Ministrul de Interne, Lucian Bode, a explicat vineri de ce Guvernul a decis relaxarea restricțiilor, în contextul în care pe 1 decembrie este Ziua Națională a României.
- Liber la concerte, festivaluri și spectacole pentru persoanele vaccinate și trecute prin boală.
Ministrul de Interne Lucian Bode a anunţat că, potrivit modificărilor adoptate, se permite organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României cu participarea în zona oficială delimitată de organizatori a cel mult 400 de persoane în Bucureşti, iar în municipiile reşedinţă de judeţ cu cel mult 200 de persoane. Trebuie asigurată o distanţă de cel puţin un metru între participanţi, iar masca va fi obligatorie.
Advertisment
De asemenea, se permite accesul tuturor persoanelor la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale cu asigurarea unei distanţe de minimum un metru între participanţi şi cu purtarea măştii de protecţie.
La sediile autorităţilor şi instituţiilor publice centrale este permisă organizarea activităţilor specifice dedicate Zilei Naţionale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediile autorităţilor locale cu participarea a cel mult 150 de persoane.
Titlurile zilei
Accesul la ceremonii este permis doar persoanelor vaccinate şi celor trecute prin boală.
Liber la concerte, festivaluri și spectacole pentru persoanele vaccinate și trecute prin boală
De asemenea, se permite desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor, tot între orele 5.00 şi 21.00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane. Masca este obligatorie, iar organizatorii trebuie să asigure cel puţin 4 meri pătraţi pentru fiecare persoană.
TOP ARTICOLE
- Sunt mai multe cazuri de infectare în orașele cu rata de vaccinare mai mare. Explicația epidemiologului Marius Gilbert
- Africa de Sud a detectat o nouă variantă de coronavirus. B.1.1.529 are un număr mare de mutații și este extrem de contagioasă
- Ministrul Sănătăţii: Ne aşteptăm la o creştere de cazuri după sărbători
Ministrul de Interne a mai anunţat că se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională, workshopurri şi conferinţe, între orele 5.00 şi 21.00, până la 30% din capacitatea spaţiului, dar nu mai mult de 150 de persoane. Masca ese de asemenea, obligatorie.
La toate aceste evenimente vor avea acces doar persoanele vaccinate şi trecute prin boală.