• Organizația lui Navalnîi spune că a identificat un iaht care aparține lui Putin
  • Scheherazade are 6 etaje, 140 de metri lungime și 2 heliporturi
  • La o zi după dezvăluire, Navalnîi a fost condamnat la 13 ani de închisoare

Jurnaliștii Fundației Anticorupție înființată de liderul opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, nu-i țintesc doar pe oligarhii ruși. Ci și pe creatorul lor, Vladimir Putin. Ei susțin că au găsit dovezi care arată că iahtul Scheherazade, ancorat în portul italian Marina di Carrara, aparține liderului de la Kremlin. Și solicită autorităților italiene să-l pună sub sechestru.

Iahtul nu poate fi legat direct de un anume proprietar. Dar documentele de bord consultate de jurnaliști arată că aproape jumătate din echipajul vasului este format din ofițeri ai FSO, serviciul de protecție al președintelui Rusiei.

“Nu mă pot gândi la o dovadă mai bună care să arate că acest iaht aparține lui Putin. Chiar și în Italia, la mii de kilometri de Moscova, persoane care figurează pe lista oficială de ofițeri de securitate și angajați ai lui Putin lucrează pe navă. Sunt acceași oameni care îi asigură protecția lui Putin acasă sau în timpul călătoriilor, îi organizează viața, apoi zboară în Italia pentru a lucra pe unul dintre cele mai scumpe iahturi din lume.”, a declarat Maria Pevchikn, jurnalist, șefa Fundației Anticorupție.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Să privim mai cu atenție. Am reușit să comunicăm direct cu membrii echipajului și să aflăm detalii interesante de la ei. Ăsta este Scheherazade, un iaht de 140 de metri lungime, cu două heliporturi. Are șase etaje. Puntea inferioară cuprinde camerele tehnice, bucătăriile, un spațiu de luat cina, săli de conferință și un lounge destinat echipajului. Intrarea se face prin puntea principală, care are șase cabine pentru oaspeți, spațiu de luat cina, un spa, dar și saloane de masaj, piscină, băi termale și diferite tipuri de saună: turcească, finlandeză și criogenică.

De altfel, există câte o saună criogenică în fiecare reședință pe care Putin o deține. Puntea superioară cuprinde un living gigant, spațiu de luat cina, două saloane VIP și o pianină mecanică, instrument care funcționează autonom, ca în filme.”, a adăugat Georgy Alburov, jurnalist, membru al Fundației Anticorupție.

Etajele superioare sunt destinate exclusiv proprietarului, cu excepția celui de sus, rezervat căpitanului. Iahtul are lift și hangar care adăpostește un elicopter, pentru situațiile în care ai nevoie de o retragere rapidă. Jurnaliștii care au realizat investigația spun că este al treilea iaht deținut de Putin, deși numele liderului de la Kremlin nu figurează pe niciun act de proprietate. Așa cum se întâmplă cu toate proprietățile și acțiunile pe care le deține.

Aceeași jurnaliști cer eliberarea liderului opoziției, Aleksei Navalnîi, care tocmai a primit 9 ani de închisoare pentru “fraudă pe scară largă”. Asta la doar o zi de la publicarea anchetei legate de iahtul de 700 de milioane de dolari.

“Putin a promis să exploreze spațiul, să dezvolte industria Rusiei și să construiască o economie puternică și inovativă. Și-a construit, în schimb, iahtul Scheherazade. Libertate pentru Aleksei Navalnîi.”, a declarat Maria Pevchikn, jurnalist, șefa Fundației Anticorupție.