Pentru prima dată în istorie, cercetătorii de la University of Florida au reușit să cultive plante terestre în sol lunar. O reușită care deschide larg fereastra de oportunități pentru colonizarea lunii.

“Pentru noi, primul mesaj a fost, „Doamne, plantele pot crește în sol lunar”. Iar acum am învățat câteva lucruri pe care trebuie să le știm și să le îmbunătățim, dacă vrem să creștem recolte.”, a declarat Robert Ferl – cercetător, University of Florida.

“Pentru prima săptămână de viață, nu există nicio diferență între eșantioanele de control și plantele lunare, dacă ar fi fost ceva toxic pentru plante în regolitul lunar, acestea nu ar fi crescut. Așa că, în rest, trebuie să aflăm cum să abordăm orice reacție negativă, dar deocamdată începutul este pozitiv. Am redus numărul de plante la un exemplar în fiecare micro capsulă, ca să putem calibra mai ușor, dar, în final, toate au crescut.”, a povestit Anna-Lisa Paul – biolog și genetician, University of Florida.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Au existat încercări anterioare, în care a fost folosite simulări de sol lunar dintr-un deșert din Arizona. Misiunea Chineză Chang’e 4 a trimis primele semințe pe Lună, pe care au încercat să le planteze în biosfere miniaturale, însă acestea nu au supraviețuit după primele 24 de ore.

Cercetătorii din Florida au reușit să obțină, cu titlu de împrumut de la NASA, 12 grame de regolit lunar, aduse de misiunile Apollo 11, 12 și 17 și vor studia nu numai dezvoltarea plantelor în solul lunar, dar și efectul pe care plantele îl vor avea asupra solului. Dacă totul merge bine, în 2024, când misiunea Artemis 2 va duce din nou oameni pe Lună, oamenii de știință vor putea să continue cercetările la fața locului.

“A fost primul pas în ceea ce sperăm că va fi un lung proces, de zeci de ani, în care să aflăm ce trebuie să facem atunci când vom reveni pe Lună și ce putem face pe suprafața ei. E ca și cum ne-am uita acum la frații Wright și am spune, „Hei, a fost prima dată. Au făcut o încercare și a mers. Și uite unde am ajuns astăzi.”, a povestit Stephen Elardo – geolog, University of Florida.

“Sperăm să realizăm simulări care sunt mai aproape de realitatea biologică și să aflăm mai multe. Dar ne așteptăm ca acest lucru să deschidă dramatic cercetarea științifică asupra acestui subiect.”, a mai adăugat Robert Ferl – cercetător, University of Florida.