La scurt timp după îmbuteliere, cam toate vinurile suferă de așa-numitul „sindrom al sticlei”, în sensul că, din punct de vedere olfactiv și gustativ, nu sunt așa cum ar trebui sau cum și-a imaginat tatăl lor, oenologul.

Din fericire, acest „sindrom” este trecător și este mai scurt ca durată decât timpul pe care vinul îl parcurge pe lanțul de aprovizionare de la producător la consumator.

Marea majoritate a vinurilor se pretează a fi consumate în decurs de 1–3 ani de la îmbuteliere, indiferent de sistemul de închidere folosit. După această perioadă, e posibil ca vinul să își mai piardă din prospețimea aromelor.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Sunt însă și vinuri, și nu chiar puține, care se pretează a fi învechite în sticlă, ajungând la maturitatea de consum la câțiva ani după îmbuteliere. Consumul lor imediat după îmbuteliere este considerat un „păcat”, întrucât vinul nu a ajuns în vârful de evoluție.

Rieslingurile premium din Germania, vinurile de Porto dintr-un singur an de recoltă (Vintage), vinurile clasificate din Bordeaux, dar și multe vinuri românești intră sub acest tipar.

Este esențial ca învechirea în sticlă să aibă loc respectând câteva condiții: încăperi răcoroase, ferite de lumină, cu temperatură (ideal 10–15°C) și umiditate constantă. De asemenea, sticlele trebuie să fie așezate orizontal, astfel încât dopul să fie în contact cu vinul, oferind astfel o etanșeitate optimă.

Vă reamintesc că am discutat într-un episod anterior condițiile pe care trebuie să le îndeplinească vinurile pentru a evolua pozitiv prin învechirea în sticlă: să fie echilibrate, să aibă un nivel de aciditate și taninuri (în cazul vinurilor roșii) considerabile, precum și un nivel mare al intensității și concentrației aromatice.

Deci: ne angajăm la învechirea vinurilor?