Astăzi vorbim despre ambalarea vinurilor.

Majoritatea vinurilor sunt ambalate în recipiente din sticlă. Acestea sunt inerte (nu alterează gustul), impermeabile (nu permit aerului să pătrundă prin pereții sticlei), relativ ușor de transportat, ieftine, rezistente la utilizări multiple și reciclabile. Rămân de departe în topul preferințelor consumatorilor ca ambalaj pentru vin.
Vinurile destinate îmbătrânirii? Doar în sticlă.

Principalele lor dezavantaje sunt greutatea, care crește costul transportului, și fragilitatea. Sunt, de asemenea, rigide, în sensul că nu pot fi aranjate oricum pentru a folosi la maximum spațiul disponibil pentru transport sau stocare.
De asemenea, odată deschise, o cantitate de aer pătrunde în sticlă și face ca vinul să înceapă să își piardă din prospețime și arome. Ca remediu, putem folosi dispozitive simple de extragere a aerului din sticlă sau unele mai sofisticate, care introduc în sticlă un gaz inert (argon).

Titlurile zilei

România activează mecanismul civil european
A treia zi de conflict în Orientul Mijlociu

Recipientele din plastic sau PET-urile sunt semnificativ mai ușoare decât cele din sticlă, sunt relativ inerte, dar au o permeabilitate care permite aerului să treacă prin ele și să afecteze vinul. De asemenea, pot altera ușor gustul vinului.
Sunt considerate ambalaje ideale pentru vinurile destinate consumului imediat sau stocării pentru doar câteva luni.

Ambalajele de tip „Bag-in-Box” reprezintă un alt sistem modern de ambalare pentru vin, care constă dintr-o pungă flexibilă, multistrat (bag), ce conține vinul, ambalată într-o cutie rigidă de carton (box). Protejează vinul de lumină, menținându-i prospețimea și aroma pentru câteva luni, și sunt dotate cu un robinet pentru dozare ușoară, fiind o alternativă mai ecologică și eficientă decât sticla.
Pe măsură ce vinul este turnat, punga se contractă, eliminând aerul. Totuși, robinetul sau dozatorul nu asigură o etanșeitate perfectă, permițând aerului să intre în contact cu vinul din pungă. Odată desfăcute, asigură păstrarea vinului pentru o perioadă de câteva săptămâni.