Aurel Nețin a fost secretar de stat la Minister. A avut compania sa în 1994, împreună cu niște colegi au înființat Sistec, o companie din Cluj pe care au reușit să o crească foarte mult până în 2005, până la o cifră de afaceri de 20 milioane de Euro.

În 2005 am vândut Sistec, o surpriză pentru mulți la momentul respectiv. Ajunsese o companie care făcea aproape de toate în domeniul IT și avea 150 de angajați.

Tot în 2005 a fost nominalizat ca secretar de stat pe IT la Ministerul comunicațiilor și, prin niște prieteni a aflat că era liberă poziția de CEO la Lenovo România.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Lenovo a achiziționat divizia de PC-uri IBM în 2004 și în toate țările în care a fost achiziționată divizia de PC-uri, cei care conduceau această divizie au devenit automat country manager în țările respective.

În 2009, după ce a vândut firma, aveam o mare parte a activelor la Bursă.