De ce pentru aceeași sumă împrumutată poți avea o rată lunară foarte diferită? Pentru că suma împrumutată este doar începutul. Imaginează-ți că tu și un prieten împrumutați amândoi 50.000 de lei. Tu îi dai banii înapoi în 5 ani, el în 10 ani. Chiar dacă dobânda ar fi aceeași, ratele lunare nu pot fi la fel. Cu cât întinzi creditul pe o perioadă mai lungă, cu atât rata lunară poate fi mai mică, dar plătești dobândă pentru mai mult timp, iar costul total al creditului poate fi mai mare. Apoi vine dobânda.
Două bănci pot avea aceeași sumă și aceeași perioadă, dar dobânzi diferite. Iar dacă una dintre dobânzi este variabilă, rata se poate modifica în timp. BNR arată că o parte importantă a creditelor bancare din România are încă dobândă variabilă, deși ponderea lor a scăzut în ultimii ani. Mai contează și comisioanele sau alte costuri incluse în credit. De aceea, dacă vrei să compari două oferte, nu te opri la rata lunară. Uită-te la DAE – Dobânda Anauală Efectivă și la valoarea totală pe care trebuie să o rambursezi. Poți avea o rată lunară mai mică și, la final, un credit mult mai scump. Așa că atunci când banca îți spune „ai o rată de doar X lei”, tu pune întrebarea care contează: „Și cât dau înapoi în total?” Pentru că rata mică îți poate face luna mai ușoară, dar costul total îți spune cât te-a costat creditul. Nu te uita doar la cât plătești azi. Uită-te la cât te costă până la capăt și ține-te de bani!

Titlurile zilei

Tineri Antreprenori revine cu ediția a 11-a și pune accent pe creșterea strategică a afacerilor