Multă vreme am avut impresia că banii care stau în cont și nu sunt investiți reprezintă o oportunitate pierdută. În timp însă, am înțeles că și cash-ul poate avea un rol important într-un portofoliu.
Din punct de vedere investițional, cash-ul este cea mai lichidă clasă de active. Nu generează, în mod normal, randamente spectaculoase. Dar oferă un lucru extrem de valoros: flexibilitate. Atunci când apar oportunități în piață, investitorul nu este nevoit să vândă alte dețineri pentru a face rost de capital. Are deja resursele necesare pentru a acționa.
Acesta este și unul dintre principalele avantaje ale numerarului. Reduce presiunea emoțională și oferă posibilitatea de a profita de perioadele în care piețele scad. De multe ori, cele mai bune oportunități apar exact în momentele în care majoritatea investitorilor nu mai au lichidități disponibile.
Există însă și dezavantaje. Un portofoliu cu prea mult cash poate avea randamente mai mici pe termen lung. În perioadele în care piețele cresc susținut, banii rămași în cont nu participă la această apreciere. În plus, inflația reduce treptat puterea de cumpărare a numerarului. Cu alte cuvinte, păstrarea unor sume prea mari în cash are și un cost.
Și eu am învățat că nu există un procent ideal valabil pentru toată lumea. Nivelul de cash trebuie adaptat strategiei fiecărui investitor, profilului de risc și oportunităților din piață. Sunt perioade în care prefer să fiu aproape complet investit. Dar există și momente în care aleg să păstrez o rezervă mai mare de lichiditate, tocmai pentru a avea flexibilitate dacă apar corecții importante.
Astăzi nu mai privesc cash-ul ca pe bani care „stau degeaba”. Îl privesc ca pe un instrument de administrare a riscului și al oportunităților. Pentru că, în investiții, uneori cea mai bună decizie nu este să investești imediat. Ci să ai răbdarea și resursele necesare pentru momentul potrivit.
Advertisment