Una dintre cele mai dificile decizii pentru un investitor nu este cumpărarea unei acțiuni. Ci momentul în care decide să o vândă. De multe ori, emoțiile sunt cele care dictează decizia.
Și eu am trecut prin această etapă. La început, am avut situații în care am vândut prea repede. Alteori, am păstrat prea mult o investiție care nu avea o performanță bună. În câteva cazuri am marcat pierderi doar pentru că piața scădea și mă lăsam influențat de emoții. Nu exista un raționament clar. Nu exista o analiză solidă. Era mai degrabă reacția de moment a unui investitor încă neexperimentat.
În timp, am realizat că orice investiție ar trebui să aibă încă de la început un posibil scenariu de exit. Un prim caz este marcarea profitului. Uneori, prețul unei acțiuni crește mult mai repede decât evoluează compania. Evaluarea începe să se decupleze de fundamente. În astfel de situații, vânzarea unei părți din poziție poate fi o decizie rațională.
Un alt scenariu apare atunci când fundamentele companiei se schimbă. Poate că rezultatele financiare se deteriorează. Sau strategia managementului devine neclară. În astfel de cazuri, teza inițială de investiție nu mai este valabilă.
Există și situația mai dificilă. Acceptarea unei pierderi. Uneori, o analiză se dovedește greșită. Alteori apar evenimente neașteptate. În aceste momente, închiderea unei poziții poate limita pierderile și permite realocarea capitalului către alte oportunități.
De-a lungul timpului am învățat că disciplina este esențială. Astăzi încerc să iau deciziile mult mai rațional. Mai puțin emoțional. Analizez fundamentele, analizez evaluarea și mă întreb mereu dacă motivele pentru care am investit inițial mai sunt încă valabile.
Pentru că, în investiții, nu doar cumpărarea contează. Ci și momentul în care alegem să ieșim. Iar această decizie face, de multe ori, diferența dintre un investitor disciplinat și unul condus de emoții.
Advertisment