Am o cunoștință, Daniela, femeia fără idei. Nu în sensul rău, Doamne ferește. Ea are idei, toate sunt „sigure”. Dacă viața ar fi un meniu, ea ar comanda mereu „apă plată”. Cu pai. Și ar întreba dacă paiul e testat. Când o întrebi ce vrea să facă în weekend, ea zice: „Ceva liniștit.” Liniștit la ea înseamnă să stai undeva unde ai semnal, parcare și posibilitate de evacuare în caz de entuziasm. I-am propus o drumeție. S-a uitat la mine ca la un anunț de angajare pe front: „Și dacă plouă?” Zic: „Ne udăm.” Ea: „Nu. Eu vreau plan.” Adică o drumeție cu clauze, anexe și opțiune de retur ca la electrocasnice. La restaurant e și mai frumos. Toată lumea: „Hai să încercăm ceva nou!” Daniela: „Eu iau pui.” Întrebi: „De ce pui?” Ea: „Puiul nu dezamăgește.” Așa e, puiul e iubirea ei stabilă. E ca un iubit fară hobby-uri, dar măcar răspunde la mesaje. Și la relații e aceeași poveste. Dacă un bărbat e prea amuzant, e suspect: „Sigur ascunde ceva.”Dacă e prea romantic: „E prea frumos ca să fie adevărat.” Dacă e normal: „A, bun. Ăsta e sigur.” Daniela nu vrea fluturi în stomac, vrea un porumbel cu acte în regulă. Când i-am zis să-și schimbe jobul, a răspuns: „Și dacă nu-mi place?” Zic: „Atunci pleci. Ea: „Nu, eu vreau să-mi placă dinainte.” Asta e genial: ea vrea garanție de satisfacție înainte să deschidă cutia. Practic, dacă viața ar fi magazin, Daniela ar sta la Info Desk și ar cere să-i arate un viitor „în ambalaj original”. Dar sincer, o înțeleg. E obositor să fii creativ, să riști, să te arunci. Daniela nu se aruncă nici măcar pe canapea fără să verifice dacă e centrată. Și totuși, are un talent rar: îți aduce pace. În jurul ei nu se întâmplă nimic neașteptat. E ca o aplicație de banking: nu e distractivă, dar dormi liniștit. Și, cine știe, poate într-o zi o să aibă o idee nebună: să încerce… curcan. Dar doar dacă e sigur.
Advertisment