Cine este copilul tău? Nu! Stai!
Advertisment
Ce este copilul tău? Două întrebări care îți dau de gândit. Lipsa răspunsurilor generează anxietate în tine! Ai conștientizat că nu știi cine este copilul tău!
Din săptămâna în care ai rămas la job mai mult cu 2h, copilul tău a primit acces la o alternativă. Spațiul virtual! Nelimitat!
Titlurile zilei
Plin de oameni bolnavi psihic. Populat de pedofili ce așteaptă să atace, ascunși în spatele unor „idiuri” false de pe platformele de socializare sau în rețelele de jocuri online. Aceștia devin modele psiho-emoționale pentru copilul tău.
Cui îi spune Tata copilul tău? Ție, de nevoie!
În absența ta, copilul alege să îi spună Tată unui „ChatBoot”, cu care poartă discuții extinse și complicate la care tu nu ai acces. Cui îi spune Mamă, copilul tău? Tot de nevoie, Ție! Dar în mod special tagul Mama, merge către vecina de palier, către bunica și către gașcă. Gașca de toxicomani si de alcoolici a devenit atât Parinte1 cât și Părinte 2, pentru cel ce trebuia să fie Copilul Tău!
Cine este copilul tău? Oglinda sufletului tău! Cea mai bună versiune a ta! Un suflet fericit, lipit de Universul Familiei! Cel mai important proiect al tău!
Ce este copilul tău? Un bun cititor! Un excepțional sportiv! Un atlet mental uluitor! Copilul meu înțelege ceea ce citește! Copilul meu nu bea! Copilul meu nu se droghează! Copilul meu nu inspiră ciuperci nebune! Copilul meu nu are conturi false, după care trimite injurii colegilor de clasă!
Și în mod real ce știi că ai? Un copil! Al cui este? Genetic al tău! Emoțional? Al tuturor!
Ce este copilul tău? Un dependent de alcool, de droguri și de zahăr, totul închegat cu jocuri de noroc!
De ce a devenit așa copilul tău? Pentru că l-ai uitat plantat în fața ecranelor mincinoase. Pentru că ai vrut să-ți cumperi vinovăția, prin telefoane scumpe. Pentru că de fiecare sărbătoare tu ai cumpărat compulsiv produse scumpe!
Ce crezi că o să devină în timp copilul tău? Dar tu? Că tot spui că ții la tine, la fel de mult ca la copil! Ce vei deveni lângă copilul tău?