Prea puțini dintre voi urmăresc Pilonul II de pensii, acolo unde sunt banii de pensie pentru 7 milioane de români, deci ai voștri.

Pentru cei care nu știu, în fiecare lună, 3,75% din salariul vostru brut se duce într-unul din cele 7 fonduri de pensii Pilon II. Deci sigur nu te îmbogățești din această investiție, așa că șansele de a deveni milionar la pensie sunt extrem de limitate, pentru că depinde de cât aveți salariul brut, și mai puțin de câștigul obținut de cei care vă administrează banii.
Chiar dacă pensia este ceva abstract pentru mulți dintre voi pentru că mai aveți mulți ani până când veți aștepta poștașul, este bine ca din când în când să știți unde sunt plasați banii voștri din Pilonul II. Ca să nu faceți confuzii, pensia din Pilonul II este total diferită față de pensia de stat.

Cei mai mulți bani din Pilonul II sunt plasați în titluri de stat românești, adică 75%. Câștigurile voastre depind de ceea ce face guvernul Cîțu, de cât plătește dobândă pentru a împrumuta de la voi. Câteodată plătește mai mult, câteodată mai puțin, în funcție de câți bani are nevoie ca să-și finanțeze deficitul.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Ceilalți bani de pensie sunt plasați în acțiuni sau alte instrumente financiare, care pot avea un randament mai mare, dar și riscuri mai mari. Cum au fost banii pierduți de NN Pensii, cel mai mare fond Pilon II, în acțiunile companiei germane Wire Card, cea mai mare fraudă germană din ultimele decenii.

Poate nu știți, dar voi, prin Pilonul II de pensii, ați ajuns principalii acționari ai Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, deținând 23% din acțiuni. Sunteți principalii acționari de la Fondul Proprietatea și al treilea acționar de la Petrom, după austrieci și statul român. Aveți acțiuni la Nuclearelectrica, TeraPlast și MedLife, acțiunile care și-au dublatd valoarea anul trecut. Dar aveți acțiuni și la Pizza Hut și KFC, care au pierdut în 2020, dar poate recuperează în acest an. Când comandați o Pizza Hut sau niște aripioare de pui, gândiți-vă că participați la creșterea propriilor voastre acțiuni.
Este bine ca din când în când să știți aceste lucruri, unde sunt banii voștri din Pilonul II de pensii.