Este bine să spunem și asta: dacă nu ar fi fost investitorii români, atât cei mici, de retail, cât și cei mari, investitorii instituționali, oferta de vânzare de acțiuni Hidroelectrica și listarea la bursă nu ar fi avut un așa de mare succes. Conform estimărilor ZF, din toată oferta de acțiuni, aproape 70% din bani au venit de la investitorii români, atât cei mari cât și cei mici, și numai 30% din bani au venit de la investitorii străini. Chiar mai mult decât atât, dacă nu ar fi existat Pilonul II de pensii, unde aproape 8 milioane de români au o parte din pensie, oferta Hidro poate chiar nu ar fi avut succes.

Este bine să reamintim că 3,75% din salariul nostru brut se duce într-unul din cele 7 fonduri Pilon II de pensii, iar cu acești bani administratorii au cumpărat acțiuni Hidroelectrica. Investitorii străini, fondurile străine de investiții, nu prea s-au repezit să cumpere Hidroelectrica, deși cea mai mare parte a intermedierii a fost făcută de brokeri străini, cu nume pe piața de la Londra și de la New York. Poate acești investitori au considerat că Hidro nu este o acțiune așa de ieftină, mai ales că în ofertă prețul a fost cu 10% mai mare decât prețul minim cerut de Fondul Proprietatea.

Investitorii străini caută tot timpul oportunități, în special pe termen scurt, intră și ies repede. Investitorii instituționali străini mari, care stau pe termen lung, nu prea au fost prezenți în oferta Hidro. Cel mai bun exemplu este BERD, poate cel mai mare investitor străin din România, de peste 30 de ani, care conform datelor ZF nu a cumpărat acțiuni în ofertă. Cine știe, poate se așteaptă ca prețul Hidro să scadă pe termen lung. Oferta Hidro a avut succes pentru că au fost investitorii români, pentru că s-a acumulat ceva capital românesc în România. În Pilonul II de pensii unde, repet, opt milioane de români au banii, s-au acumulat până acum 100 de miliarde de lei, adică peste 20 de miliarde de euro. Iar investitorii mici au mai găsit pe acasă 5.000 de lei, 10.000 de lei, 20.000 de lei, dacă nu chiar 100.000 de lei, bani pe care i-au investit în oferta Hidro. Dar până la urmă, indiferent cine a pus cei mai mulți bani, imporatant este că oferta Hidro a fost un scucces.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU