Principalele platforme de recrutare de la noi, eJobs și BestJobs, au ajuns să le ceară companiilor să publice salariile sau o marjă salarială în anunțurile de recrutare, pentru a mai face ordine pe această piață a muncii extrem de haotică și tensionată, mai ales în vremurile de astăzi. Dacă o firmă afișează și salariul oferit sau măcar o plajă salarială, poate atrage cu 40% mai mulți candidați interesați de acel job, spune Andrei Frunză, directorul BestJobs.

Din cauza situației tensionate de pe piața muncii și a modului cum noile generații se raportează la un job, companiile se trezesc în situația în care nu primesc niciun CV sau primesc foarte puține pentru o poziție deschisă.Iar acest lucru face ca un proces de recrutare să dureze cu lunile, asta în cea mai fericită situație. România nu are o piață transparentă a salariilor, așa că fiecare se ghidează după ce aude prin jur. De foarte multe ori atât firmele cât și candidații își pierd timpul reciproc, încercând să obțină salarii mari și cât mai mulți candidați la interviu, ca sa aibă de unde alege.

Din păcate, cei mai mulți care vin la un interviu, asta dacă vin, pleacă înjurând compania, pentru că oferta salarială primită este prea mică față de așteptări, față de cât au auzit ei de la prieteni că se câștigă acolo. La polul opus, firmele cred că dacă nu afișează salariile vor atrage mai mulți candidați, curioși să vadă cât este salariul, având posibilitatea să-i convingă să se angajeze în urma discuțiilor.

Transparentizarea salariilor, dar și a întregului pachet salarial, poate să facă ordine pe piața muncii, mai ales în modul cum companiile și noile generații se raportează la un job. Pentru a transparentiza piața muncii, Uniunea Europeană a cerut statelor membre să implementeze o directivă prin care companiile vor fi obligate să crească nivelul de transparență al salariilor sau cel puțin a pozițiilor noi scoase la concurs.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU