Marți, 9 mai, marcăm Ziua Europei. Indiferent cum am lua-o, proiectul Uniunii Europene, început imediat după al Doilea Război Mondial, a fost și este cel mai un proiect politic, economic și social pe care îl are Europa și pe care îl avem și noi.

Intrarea României în UE în 2007 este cel mai important obiectiv pe care l-am realizat după căderea comunismului, având aceeași importanță ca și intrarea noastră în NATO în 2004. Acest lucru s-a văzut cel mai bine acum când ne confrutăm la granița noastră cu războiul din Ucraina. Dacă nu eram în NATO și nici în UE , am fi fost și noi amenințați în mod real  de expansiunea Rusiei lui Putin.

Din 2007 până acum, economia României, măsurată prin PIB, care înseamnă valoarea adăugată într-un an în economie, a crescut cu 160% , de la 120 miliarde euro la 320 miliarde euro, cât este prognoza pentru acest an. De fapt, de când am primit aprobarea politică de a intra în Uniunea Europeană, în 1999, și până azi economia a crescut de 10 ori , de la 30 miliarde euro la 320 miliarde euro.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Deși pare de necrezut, din 2000 încoace România a avut cea mai rapidă creștere economică din Europa. Din 2007 până acum, salariul mediu a crescut de 3 ori, de la 300 de euro la 900 de euro. Destul de multă lume se uită în jur și se întreabă unde este această creștere economică pentru că nu se vede. Ea se vede în orașele mari, în clădirile de birouri, unde IT-iștii aduc o valoare adăugată mai mare decât aducea industria lui Ceaușescu, se vede în lanțurile de supermarkeruri, în numărul românilor care își petrec concediul în afară pentru că au putere de cumpărare. De la Uniunea Europeană am primit 83 miliarde euro și am plătit înapoi 27 miliarde euro, rezultând un sold pozitiv de 56 miliarde euro. 

Bunicii și părinții noștri nu prea au apucat vremurile de creștere economică penru că au incercat să supraviețuiască perioadei comuniste și anilor 90. Dar generația noastră și cea care vine după noi a beneficiat cel mai mult de intrarea noastră în UE.

La mulți ani, Europa! Suntem cei mai mari susținători ai Uniunii Europene, sau cel puțin eu.