După un plus de 0,9% în primele trei trimestre, economia noastră a stagnat în ultimul trimestru al anului trecut și va continua să stagneze și în primul trimestru din acest an, spune Banca Națională. Bine că nu suntem pe scădere, că altfel ne-am fi trezit în recesiune. Oricum suntem într-o perioadă de stagflație, adică avem inflație mare și creștere economică zero.

Creșterea taxelor și impozitelor în toamnă, în frunte cu TVA, plus creșterea de taxe din acest an, în frunte cu impozitele pe proprietate, s-au dus imediat în creșteri de prețuri, erodarea puterii de cumpărare și imediat în scăderea consumului. Conform analiștilor, consumul a scăzut mai mult decât așteptările pe care le aveau.

Ca să nu mai vorbim de faptul că discursul public, în frunte cu partidele care formează coaliția de guvernare, se axează pe tăierile lui Bolojan, premierul fiind inamicul public numărul unu al propriei coaliții.

Titlurile zilei

România activează mecanismul civil european
A treia zi de conflict în Orientul Mijlociu

După primul trimestru din acest an, odată ce lucrurile se mai așază, sperăm că nu pică Guvernul, ar trebui ca economia să își mai revină. Iar de la jumătatea anului, odată cu creșterea salariului minim pe economie, ar trebui să vedem și o creștere ușoară a salariilor. Vom vedea în practică dacă așa se va întâmpla.

Problema este că intențiile de angajare ale companiilor s-au redus mult, ceea ce arată că, în continuare, firmele sunt prudente, reticente, au mai multe întrebări decât răspunsuri privind viitorul, cel puțin pe termen scurt.

Toată lumea așteaptă să vină un mesaj pozitiv de undeva: de la Guvern, de la Nicușor Dan, de la Germania, de la Bruxelles, de la Trump, de la cineva. Numai să vină. Pentru că banii stau degeaba, nu se mișcă, iar economia pierde teren, stagnează.