Prima veste bună: deficitul de cont curent, care reprezintă relația valutară a României cu lumea, a scăzut după primele șapte luni din acest an cu 3,3 miliarde de euro, de la 15,2 miliarde de euro anul trecut la șapte luni, la 11,8 miliarde de euro acum. Deficitul de cont curent este unul dintre cei mai urmăriți indicatori macroeconomici ai unei țări și arată care este poziția externă a țării respective, cât de puternică și competitivă este ea în raport cu lumea.  A doua veste bună: deficitul comercial, care este diferența dintre exporturi și importuri, a scăzut de la 11 miliarde de euro în primele șapte luni ale anului trecut, la 7 miliarde de euro acum. Anul trecut, România a avut un deficit comercial imens, de 34 de miliarde de euro, o cifră care l-a trezit din morți pe Ceaușescu, care a făcut eforturi imense să avem excedent comercial din care să plătească datoria externă, iar acum noi ne scăldăm într-un deficit comercial foarte mare, cel puțin anul trecut, pentru că anul acesta va fi mai mic. A treia veste bună: surplusul din serviciile de IT, transporturi, telecomunicații, lohn, a crescut de la 6,7 miliarde de euro la 8,3 miliarde de euro, rezultând un plus de 1,6 miliarde de euro față de perioada similară de anul trecut.  Acest surplus acoperă o parte din deficitul comercial.

Prima veste mai puțin bună: reducerea deficitului comercial vine din reducerea creșterii economice, din scăderea puterii de cumpărare, ceea ce a dus la stagnarea importurilor. Este adevărat că avem o creștere a exporturilor la șapte luni cu 2,3 miliarde de euro. A doua veste mai puțin bună: investițiile străine directe, adică ISD-urile, au scăzut la șapte luni cu 1,7 miliarde de euro, de la 5,9 miliarde de euro anul trecut la 4,2 miliarde de euro acum. Situația economică nu mai este atât de roz, iar investitorii străini au pus investițiile pe hold până când vor vedea cum arată pachetul fiscal de creșteri de taxe și impozite anunțat de premierul Ciolacu, până când vor vedea cum rezolvă guvernul deficitul bugetar și până când vor vedea cum evoluează economia României, care este în pierdere de viteză. Este bine că deficitul de cont curent, unde se adună toate aceste lucruri, a mai scăzut, dar asta nu înseamnă că am rezolvat situația deficitului bugetar, care a devenit principala problemă macroeconomică a României.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU