Toate piețele financiare, fie că sunt piețe de acțiuni, obligațiuni, fonduri mutuale, fie că sunt piețe valutare sau monetare, sunt în scădere, iar marii investitori nu știu unde să se ascundă și să-și parcheze banii, astfel încât să nu piardă sau să piardă mai puțin.

De mai bine de un an marile burse din lume cad. Și Bursa de la București a scăzut, dar mai puțin. Rezultatele companiilor încep să fie afectate de criză, de recesiune, de creșterea inflației și a dobânzilor, de războiul din Ucraina și de războiul prețurilor la energie. Peste tot sunt lebede negre. În aceste condiții este foarte greu să-i spui unui investitor de retail că acum este cel mai bun moment să cumperi acțiuni sau chiar obligațiuni.

Nimeni nu știe dacă scăderea burselor de acum nu va continua, dacă undeva nu se ascund mari probleme, mari falimente, așa cum a fost cu Lehman Brothers. Și nu în ultimul rând, investitorii se întreabă dacă statele, guvernele, băncile centrale, vor mai putea să intervină ca să salveze piețele financiare de la un colaps, dacă se va întâmpla acest lucru.

Dar există o vorbă în rândul brokerilor, în rândul investitorilor cu sânge rece: când este război pe stradă și toți vând și fug, atunci este cel mai bun moment să cumperi. În toamna lui 2008 și în 2009, la București, când bursa era prăbușită, cei care au avut sânge rece și au cumpărat acțiuni și-au triplat dacă nu chiar au câștigat de 4-5 ori în următorul deceniu, când piața și-a revenit.

Așa s-ar putea să fie și acum, doar că trebuie să ai sânge rece, să ai bani, și să te aștepți că poți să mai pierzi dacă acțiunile scad mai jos. Dar după cum spuneau participații la conferința  ZF Piața de capital 2022, acum s-ar putea să se facă cei mai mulți bani pentru următorii cinci ani.



Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE