De unde a pornit discuția privind reducerea plafonului pentru microîntreprinderi de la 1 milion de euro la 500.000 euro pentru care se aplică un impozit de 1% și nu un impozit pe profit de 16%
Coaliția de guvernare și Guvernul discută modificarea regimului fiscal al microîntreprinderilor, respectiv reducerea plafonului de la 1 milion euro la 500.000 euro pentru care se aplică un impozit de 1% pe venit, sau de 3% în unele cazuri. Acest impozit de 1% pe totalitatea veniturilor înlocuiește impozitul pe profit de 16%. Toată lumea s-a ridicat împotriva acestei schimbări.
CNIPMMR – Consiliul Național al Intreprinderilor Mici și Mijlociii din România se opune ferm schimbării regimului de impozitare, solicitând păstrarea sistemului actual. Haideți să vedem cum arată datele.
Conform Ziarului Financiar, pe baza unui raport al firmei de analiză Confidas, în joc ar fi 25.000 de companii care au intre 500.000 euro și 1 milion euro pe an, care au afaceri totale de 85 miliarde lei, cu un profit de 14 miliarde de lei. Dintre acestea, 22.500 sunt pe profit și numai 2500 sunt pe pierdere. Conform definiției, ca să fii microîntrepreindere trebuie să ai intre 0 și 9 salariați și venituri anuale de mai puțin de 2 milioane euro.
Cele mai multe microîntreprinderi, 434.000, au până în 100.000 euro venituri anuale, cifra de afaceri totală fiind de 55 miliarde lei, adică mai puțin decât cele 85 miliarde lei obținute de microîntreprinderile mari, care au afaceri între 500.000 euro și 1 milion euro. De unde a venit această discuție legată de reducerea plafonului de la 1 milion de euro la 500.000 euro, care să aibă un impozit total de 1% și nu de 16% impozit pe profit?
Foarte multe dintre aceste microîntreprinderi nu sunt folosite pentru activitate comercială, să faci clătite sau hamburgeri la rulotă, ci pentru a se încasa venituri din contracte de management, din bonusuri, din salariu. Discuția de aici pornește, care este obiectul de activitate al microîntreprinderilor cu venituri mari.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE