Nu știu câți dintre cei 7,8 milioane de români au aflat că pensia lor Pilon II, de care oricum cei mai mulți nu știu, începe să fie mâncată de inflație și criză la propriu și la figurat.
Advertisment
3,75% din salariul brut se duce într-unul din cele șapte fonduri de pensii Pilon II.
Pe medie, toate cele șapte fonduri private Pilon II sunt pe scădere: față de acum un an scăderea valorii unitare a activului net este de 6,4%, iar față de începutul anului este de 7,2%.
Titlurile zilei
Spre exemplu NN, unde 2 milioane de români au pensia privată Pilon II, are un minus de 8,4% față de începutul anului.
Fondul AZT Viitorul Tău de la Allianz are un minus de 7,7%, Aripi are 7,8%, BCR 7,5%, BRD 7,3%, Vital 6,6%, iar cea mai redusă scădere o are Metropolitan Life cu 4,8%.
Din cauza scăderii valorii titlurilor de stat, ca urmare a exploziei inflației și creșterii dobânziilor, portofoliile acestor fonduri Pilon II au intrat pe minus. Aceasta este o scădere scriptică, tehnică. Dacă ții titlurile de stat până la scadență, pierderile se acoperă.
Dar pentru cei care trebuie să iasă acum la pensie, ei vor ieși la valoarea de astăzi a fondului, care este mai redusă decât acum un an sau de la începutul anului.
Șansa noastră este ca acum ies prea puțini la pensie, iar cei care ies, oricum nu cer explicații.
Ani de zile administratorii fondurilor de pensii Pilon II au spus că au obținut randamente mai bune decât piața și astfel au adus câștiguri participanților.
Dar când piața se întoarce împotrivă, ei nu au cum să supraperformeze și să fie pe plus.
Piețele financiare vor fi din ce în ce mai volatile, așa că valoarea titlurilor la Pilonul II de pensii va înregistra fluctuații.
Acum este norocul fiecăruia când iese la pensie și câți bani va lua.