Conform calculelor ZF, sistemul bancar din România a obținut anul trecut un profit de 14,8 miliarde de lei, adică 2,8 miliarde de euro, un nivel record pentru băncile din România. Cea mai mare parte a profitului se localizează la primele 8 bănci, cele mai mari din piață. În plus, nu toate băncile din România au obținut profit.
Acest profit va reprezenta un nou prilej pentru toată lumea din România să iubească și mai mult băncile, cu ghilimelele de rigoare, având în vedere dobânzile de la credite și mai ales faptul că firmele românești, antreprenorii, nu pot obține credite când vor. În România, ca de altfel peste tot în lume, băncile nu sunt văzute deloc bine, mai ales când raportează și profit mare.
Eu spun că este foarte bine că băncile, în special cele mari, au obținut un profit mare, pentru că vor avea resurse pentru întărirea capitalului, pentru creșterea lichidității, pentru creșterea solvabilității și mai ales vor avea resurse să facă față perioadelor de criză, când inevitabil companiile vor avea probleme, când ratele se vor plăti mai greu sau chiar deloc, când firmele vor intra în insolvență sau în faliment și vor apărea creditele neperformante.
Rezultatele unei bănci țin de evoluția economiei, de evoluția business-ului, de capacitatea persoanelor fizice de a-și plăti ratele. Când lucrurile se complică, când apar crizele, băncile vor fi primele lovite și atunci trebuie să aibă capital pentru a face față provocărilor. Este mai bine când băncile obțin profit decât atunci când ar avea pierderi, pentru că atunci chiar că nu vor mai finanța nimic.

Titlurile zilei

ce urmează pentru imobiliare?
ce se alege de burse?
bvb suspendă restart energy one
Gen Z reduce consumul de vin
Chimcomplex construiește fabrica de poliepoxizi în Oneşti
Banca de Investiţii şi Dezvoltare e lansată oficial