Pentru că nu are exercițiul economiei, pentru că nu a trecut prin crize pe cont propriu, pentru că nu știe cum funcționează businessul și economia, premierul Ciolacu riscă acum să arunce în aer toată economia. Nu cu acest pachet fiscal în sine, ci cu complicațiile legale și economice din acest pachet de creșteri de taxe și impozite. Toți directorii, toate companiile, toți patronii, toate multinaționalele stau cu pixul și creionul în mână să vadă cum li se aplică aceste creșteri de taxe și impozite, și ce impact au în businessul lor. Totul este foarte complicat, iar acest lucru naște incertitudine, amânare, frustrare și nervozitate, ceea ce este foarte rău pentru business.
Advertisment
Bineînțeles că nimeni nu vrea să plătească mai mult, toată lumea protestează, toată lumea este nemulțumită, dar măcar pachetul fiscal ar trebui să fie clar, ușor de înțeles și de implementat. Sunt peste 200 de modificări și fiecare modificare riscă să fie interpretată diferit, mai ales că în România niciodată nu primești de la Finanțe, de la instituțiile statului, un răspuns clar. Din păcate, acest pachet de creșteri de taxe și impozite pare să fie prea optimist și oricum nu ajunge pentru a acoperi gaura bugetară suplimentară estimată la peste 40 de miliarde de lei. Conform datelor prezentate de Ministerul Finanțelor acest pachet ar trebui să adune 18 miliarde de lei în plus la buget din creșteri de taxe și impozite, eliminarea facilităților fiscale și 3 miliarde de lei să vină din reducerea cheltuielilor bugetare. Experții cred că pachetul fiscal nu va avea efectul scontat în creșterea încasărilor la buget, dar în schimb va lovi economia în plin.
De mai bine de patru luni toată lumea a început să facă pași înapoi. Oamenii își reduc și mai mult cheltuielile, scade consumul, principalul motor de creștere economică, companiile au înghețat investițiile și angajările, iar acum încep să facă planuri de reduceri de cheltuieli și de restructurări. De 4-5 luni economia scade și riscăm să ajungem în recesiune în prima parte a anului viitor. Uniunea Europeană va accepta creșterea deficitului pentru că nu este absurdă, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a echilibra bugetul și deficitul bugetar.
Titlurile zilei
România nu mai poate continua cu aceste găuri bugetare, pentru că nu mai duce economia, și în final statul nu va mai putea să se împrumute ca să-și plătească datoriile și să facă altele noi. O spun fără reținere, dacă guvernul ar fi majorat TVA-ul în mai, șocul ar fi trecut într-o săptămână. Era o măsură ușor de aplicat și până acum efectele s-ar fi disipat, iar economia ar fi început să intre pe creștere. Din păcate, premierul Ciolacu a ales o cale foarte complicată, care nu va duce nicăieri. Tot la creșterea TVA se va ajunge.