Din vorbe, toată lumea susține ideile de restructurare și reformă. Când se ajunge la execuție, la punerea în practică a vorbelor, toată lumea protestează, toată lumea se împotrivește din toate puterile.
Așa se întâmplă acum cu ceea ce se cheamă restructurarea, reforma, austeritatea fiscală Bolojan. Când încep să crească taxele și impozitele, nu este deloc bine. Toate companiile protestează, scade business-ul, scade economia, intrăm în recesiune, nu așa se face, trebuia mai întâi să se taie cheltuielile de la buget, nu să se crească taxele și impozitele companiilor.
Când încep să se taie cheltuielile de la buget, toată lumea implicată protestează. Când încep să se dea afară oameni, nu e bine, nu e deloc bine, oamenii încep să iasă în stradă, nu așa se face restructurarea, mai întâi statul trebuie să colecteze impozitele și taxele necolectate, mai întâi trebuie tăiate pensiile speciale și colectat TVA-ul necolectat. Nu e bine deloc!
Premierul Bolojan încearcă să dea afară de la Guvern niște consilieri, câțiva chelneri și ospătari, și deja pare că se rupe coaliția de guvernare. Premierul vrea să taie investițiile din programul Anghel Saligny și deja PSD-ul, dar și PNL-ul, fac alianță să-l dea jos pe Bolojan.
Toată lumea crede că restructurările se fac fără costuri, fără pierderi. Nu se poate. Nu mai sunt bani la buget, nu pot fi acoperite toate cheltuielile, mai ales din zona de investiții, unde cifrele sunt foarte mari, nu mai pot fi făcute toate stadioanele pentru care s-au semnat deja contractele, nu mai pot fi făcute toate drumurile din comune și sate.
Dacă PSD și PNL l-ar lăsa pe Bolojan un an și ceva să facă ceea ce cele două partide nu vor să facă, peste doi-trei ani ar primi pe tavă o administrație mai puțin costisitoare, ar primi pe tavă o situație a finanțelor publice mai bună. Așa că mai bine l-ar lăsa pe Bolojan în pace.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE