Când statul are nevoie de bani la buget, pentru că finanțele publice sunt în aer, cum este situația de acum, unde pe tot anul ar lipsi 20 de miliarde de lei, PSD vine tot timpul cu soluția salvatoare de a renunța la cota unică și de a trece la un impozit progresiv, pentru că așa este în toate țările europene, adică cei care câștigă mai mult, fie persoane fizice fie companii, să aibă o rată de impozitare mai mare. Nu prea am înțeles la ce cotă unică se referă Marcel Ciolacu, președintele PSD, pentru că noi nu mai avem cotă unică de mult, de pe vremea când PSD era la putere. Cota unică de 16%, introdusă în 2005 de Băsescu și Tăriceanu, se mai aplică doar la impozitul pe profitul companiilor.
Impozitul pe venitul angajaților nu mai este de 16% de pe vremea PSD-ului lui Dragnea, care a redus cota de impozitare de la 16% la 10%. Impozitul pe dividende nu mai este 16%, ci 8%. TVA-ul, care este principala taxă în România, are trei cote de impozitare: 19%, 9% și 5%. CAS-ul, adică contribuția pentru pensie, este de 25%, iar contribuția pe asigurări sociale de sănătate este de 10%. Deci la ce cotă de impozitare unică se referă acum PSD-ul lui Ciolacu?
Până să aflăm acest lucru, trebuie să spunem că înainte de a se ajunge la o impozitare progresivă poate ar trebui ca statul să elimine facilitățile fiscale și rentele fiscale, care sunt destul de multe. Iar apoi, ca să aibă bani mai mulți la buget, statul ar trebui să scoată în circuitul economic proiectele care stau cu anii și deceniile prin sertare, terenurile care stau degeaba, clădirile statului, care stau și se prăbușesc peste noi și nu produc nimic, nu aduc taxe sau impozite.
În America, înainte să fie președinte, Donald Trump a luat în leasing, deci nu în proprietate, o clădire din Washington a unei companii de stat, Poșta, clădire pe care a transformat-o într-un hotel printr-o investiție proprie, de unde statul încasează taxe și impozite fără să facă nimic. Dar în România mai bine introduci o impozitare progresivă, să iei mai mulți bani de la cei care câștigă mai mult, decât să dai drumul în circuitul economic la activele statului, care stau degeaba și nu produc nimic.
Advertisment