Nu știu dacă ați observat, dar când se întâmplă ceva rău la noi- explozie, incendiu, fraudă, guvernul, ministerele, statul, trimit cu fanfară Corpul de Control să investigheze situația, ca să știe toată lumea. Guvernul arată că face ceva, că este călare pe situație, că ia măsuri și că ține situația sub control. După ce vine Corpul de Control cu girofarul, ce se întâmplă mai departe? Pleacă cineva din funcție, vine altul și gata dosarul. Se schimbă ceva, se face ceva ca să nu se mai întâmple aceea situație? Am avut incendiul de la Colectiv.

Câțiva au intrat la pușcărie, dar spital de arși nu există. Avem explozia de la Crevedia, dar stațiile GPL dintre blocuri, de lângă locuințe, funcționează în continuare. Unele au autorizație, altele nu. Corpul de Control al premierului, al unui ministru, al unei instituții de stat, constată ceva ce constatăm și noi, iar singurul lucru pe care îl aduce în plus este că leagă concluziile de o lege sau alta. Mai departe, nimeni nu știe ce se întâmplă cu acele constatări, cu acele concluzii, cu acele dosare, pentru că lucrurile nu se schimbă deloc. Corpul de Control este o instituție de formă care dă bine la public, da care în esență nu schimbă nimic. Pentru că nimeni dintre cei care sunt la putere, dintre cei care pot să schimbe ceva, nu face nimic mai departe. Cum se spune, dacă vrei să înmormântezi un caz, dacă vrei să nu faci nimic, faci o comisie. Așa este și cu Corpul de Control.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU