Cu toții am aplaudat creșterea economică înregistrată în România în 2022, de 4,8%, în condițiile în care ne-am confruntat cu prețuri mari la energie, creșterea inflației, explozia dobânzilor și, nu în ultimul rând, războiul de la graniță. Creșterea economică din România a fost peste creșterea economică din țările occidentale, care s-au chinuit să reziste intrării în recesiune. Dacă ne uităm însă de unde a venit această creștere economică în România, descoperim lucruri extrem de interesante, și pozitive, și negative. Bucureștiul, Constanța și Brașov au avut o creștere economică cuprinsă între 6% și 8%, conform datelor Comisiei de Prognoză analizate de Ziarul Financiar.

București, care însumează 25% din economia României, a avut o creștere economică de 5,7%. Râdem, glumim, dar multitudinea de clădiri de birouri cu job-uri bine plătite, aglomerația de pe străzi, magazinele, mallurile și restaurantele pline, au susținut această creștere economică. Constanța a crescut cu 6,9% datorită revigorării activității portuare, ca urmare a intrării cerealelor din Ucraina. Brașovul a marcat o creștere economică spectaculoasă, de 7,9%, datorită investițiilor industriale și turismului.

Surprinzător, Clujul și Timișul, cele două județe care se luptă pentru poziția a doua din România, după București, și care atrag în continuare investiții, au crescut anul trecut sub media națională. Clujul a avut un plus de numai 3,7%, iar Timișul de 4,5%. La polul opus, Tulcea, Mureș, Mehedinți, Galați și Suceava, au avut o creștere economică de subzistență, sub 1%.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În Galați, faptul că Sidex-ul a fost oprit anul trecut s-a văzut imediat, județul înregistrând o creștere economică de numai 0,4%, deși activitatea portuară s-a mai revigorat datorită războiului din Ucraina și a redirecționării unor transporturi prin porturi de pe Dunăre. Din păcate, economia României este sud-americanizată, adică avem câteva județe care atrag investiții și au activitate economică susținută, și avem foarte multe județe care sunt la limita supraviețuirii. Acolo nu vine nimeni să investească.

Această situație nu este de anul trecut, ci de decenii. La București, toată lumea se îngrijește de Capitală, de Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Pitești. Pentru celelalte județe nu există niciun plan de dezvoltare.