Acum, că am aflat oficial că nu intrăm în Schengen din nou, să ne întoarcem la problemele noastre. Este foarte bine că timp de o săptămână am dezbătul problema Schengen și ne-am indignat că Austria a votat împotrivă, după ce la începutul anilor 2000 le-am vândut principalele active economice ale țării. Dar nu are sens să ne anulăm vacanța de schi din Austria sau să nu mai cumpăram celebrele bomboane Mozart. Cu sau fără Schengen, Viena este tot în topul orașelor europene unde am vrea să mergem, și unde mergem.

Dar dincolo de aceste lucruri, întrebarea nu este de ce Austria nu ne vrea în Schengen, ci de ce noi, președintele, guvernul Ciucă, partidele politice, liderii politici, nu am fost suficient de puternici, astfel încât să nu existe acest refuz al Austriei sau al oricărui alt stat. După 2000, le-am dat austriecilor petrolul și gazele, băncile, asigurările, pădurile, pâinea, cărămizile și multe alte lucruri în schimbul sprijinului pentru aderarea României la Uniunea Europeană. A fost foarte bine că am făcut aceste lucruri. După ce am intrat în Uniunea Europeană economia s-a triplat, iar salariile au crescut de trei ori. Întrebarea este ce am făcut noi mai departe, după ce ne-am văzut la masa de la Bruxelles. Am intrat în Uniunea Europeană, am intrat în NATO, au venit investițiile străine, a crescut economia, dar am așteptat ca altcineva să ne rezolve temele interne sau chiar nu am vrut noi să le rezolvăm, pe ideea că oricum nu pot să ne dea afară din UE.

Poate Austria, OMV, invocă în subteran problema distribuției și vânzării gazului din Marea Neagră, proiect care stă la mâna austriecilor pentru a fi început. Dar cei care au fost sau sunt la putere nu au devenit suficient de puternici astfel încât să nu se pună problema acestui punct de vedere.  Și aici, nu este vorba că nu te lasă cineva de la Viena, de la Paris, de la Bruxelles, de la Berlin, să fii puternic, să crești și să te dezvolți economic. Noi tot așteptăm ca cineva să vină să ne facă aceste teme. E foarte bine că ne-am indignat, am arătat că suntem patrioți, că ne apărăm interesele naționale, dar întrebarea este ce face președintele, ce face guvernul, ce fac partidele politice de la guvernare mai departe. Că nu avem un plan, astfel încât la următoarea discuție, Austria să ceară ea intrarea României în Schengen, nu noi să ne rugăm de Austria să ne dea votul ei.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU