Nu multă lume se uită la evoluția indicatorilor monetari din sistemul bancar, la raportarea făcută lunar de către BNR, iar aici includem evoluția masei monetare, evoluția creditelor, evoluția depozitelor și evoluția numerarului în circulație.
Advertisment
Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat anul trecut la nivelul depozitelor bancare, în lei și valută, și aici ne referim la banii din conturile la vedere și din depozitele la termen, vedem o evoluție pozitivă, un plus de 31 de miliarde de lei: 15 miliarde de lei în lei și 16 miliarde de lei în valută. Această creștere de 7%, dublă față de dobândă, a venit chiar dacă am avut un context și o instabilitate politică, economică și socială extrem de ridicate.
Când au fost alegerile prezidențiale, au fost români care și-au scos banii din bănci, dar ulterior i-au readus, odată ce lucrurile s-au mai calmat. Avem o creștere a economisirii chiar și în condițiile în care o parte dintre români și-a îndreptat banii către achiziția de titluri de stat, acolo unde dobânzile sunt mai mari decât la depozitele bancare, iar impozitul pe câștigul din dobândă nu există.
Titlurile zilei
Avem o creștere a economisirii anul trecut chiar dacă salariile nu au mai crescut, iar puterea de cumpărare a scăzut, având în vedere creșterile de prețuri înregistrate. Să nu uităm că inflația a fost de aproape 10%, iar creșterea salarială nu cred că a depășit 5%.
Per total, banii populației în bănci au ajuns la finalul anului trecut la 411 miliarde de lei, în lei și valută, ceea ce nu este chiar puțin. Cred că este de trei ori mai mult decât acum 15 ani, când eram în criză și se tăiau salariile. Dacă tragem o linie la anul 2025, am putea spune că nu a fost chiar atât de rău: fiecare a mai pus niște bani deoparte, unii mai mult, alții mai puțin, iar atâta timp cât salariile nu se taie și românii își păstrează locul de muncă, este bine.