Conform site-ului de analize Monitorul Social, România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul cetățenilor adulți care locuiesc într-o altă țară a Uniunii Europene. Pe locul 2 este Polonia, care are o diasporă mai mică decât a României, deși are o populație dublă față de a noastră.

Conform statisticilor citate de Monitorul Social, în ultimii 8 ani, numărul românilor care au plecat afară oficial, și care constituie diaspora României, a crescut cu 798.000 de persoane. Adică 100.000 de români pleacă din România în fiecare an și se stabilesc într-o altă țară. Aceste date nu includ copiii sub 15 ani sau pe cei care au plecat în alte țări non-UE, cum ar fi Elveția sau Statele Unite. În realitate cifrele sunt mult mai mari, peste 4 milioane de români locuind în afara țării. Dar ce este cel mai interesant și cel mai îngrijorător este că femeile au devenit majoritare în dorința de a pleca din țară.

Conform datelor, din cei care pleacă din țară, 54% au ajuns să fie femei, după ce, acum câțiva ani, cei mai mulți erau bărbații. Prin plecarea femeilor, pleacă de fapt viitorul demografic al României.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Nu știu dacă pe cei de la guvern, pe președintele Iohannis, pe cei de la partide, pe cei care au puterea politică și economică să schimbe lucrurile, îi interesează aceste date și, mai ales că femeile sunt cele care pleacă cel mai mult.

Dacă i-ar fi interesat am avea politici publice de creare de locuri de muncă mai bine plătite pentru femei astfel încât să rămână în țară. Și când mă gândesc că guvernul se opune creșterii salariului minim sau impunerii unui salariu minim la nivel european.

Până va crește productivitatea, rămânem fără femei, rămânem fără copii, rămânem fără viitor.