Odată cu creșterea exponențială a datoriei publice din ultimul deceniu, și mai ales de la COVID încoace, România începe să fie dependentă de investitorii străini, care cumpără titlurile de stat vândute de guvernul României, adică de Ministerul Finanțelor. La jumătatea acestui an, conform unei analize ZF, investitorii străini au ajuns să dețină 26% din datoria publică a României, față de 19% la finalul anului trecut. În iulie, datoria publică a României, în lei și valută, a ajuns la 873 de miliarde de lei, adică 54,9% din PIB, cel mai ridicat nivel înregistrat de România. Investitorii străini au ajuns să dețină titluri de stat în lei, în euro și în dolari, de aproximativ 226 de miliarde de lei, care înseamnă 46 de miliarde de euro. De la începutul anului, investitorii străini au cumpărat în plus titluri de stat românești de 86 de miliarde de lei.

Dacă vă întrebați de ce cursul valutar leu/euro a fost atât de stabil în 2020, în 2021, în 2022 și până acum, în 2023, să știți că unul dintre motive ține de intrarea investitorilor străini pe piața titlurilor de stat. Ei vin cu valută, o schimbă, și cumpără titluri de stat în lei. Pentru că avem un deficit comercial mare, un deficit de cont curent foarte mare, un deficit bugetar și mai mare, Guvernul trebuie să plătească dobânzi mult mai mari pentru a vinde titluri de stat și a finanța deficitul bugetar, plus plata datoriilor anterioare care ajung la scadență. România mai are puțin și ajunge cu datoria publică la 60% din PIB, un nivel considerat de alarmă având în vedere că noi nu avem venituri bugetare foarte mari. Când dobânzile erau reduse, totul era bine. Acum, când dobânzile au crescut de trei ori, serviciul datoriei începe să fie extrem de costisitor. Problema se va pune când acești investitori străini vor dori să iasă de pe piață. Cine va cumpăra titlurile de stat pe care aceștia le vor vinde?

Băncile românești sunt deja pline de titluri de stat, la fel sunt și fondurile de pensii Pilon II. Românii, chiar dacă în ultimii ani au cumpărat cu două mâini titluri de stat, pentru că dobânzile au fost mai mari decât cele oferite de bănci, nu au capacitatea de a cumpăra titluri de stat dacă străini vor să le vândă. Aceasta este marea problemă.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE