Nu știu dacă știți, dar România este peste media Uniunii Europene la numărul de absolvenți de Medicină.

Conform unei analize făcute de Fondul de Investiție Agista, pe baza datelor OECD – analiză publicată în Ziarul Financiar – anual, școlile de Medicină din România scot 26 de absolvenți la 100.000 de locuitori. 

Această cifră este peste media Uniunii Europene, de 17 absolvenți de medicină pe an la 100.000 de locuitori.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Din punct de vedere al Educației, cel puțin numeric. Din punct de vedere al producției de absolvenți de Medicină, stăm foarte bine în condițiile în care România este mai tot timpul la coada Uniunii Europene. 

Școala Românească de Medicină continuă să producă absolvenți și își face treaba.

Problema este atunci când vedem câți medici sunt în România la 1.000 de locuitori – doar 3,5 medici. 

Iar cu această cifră ne situăm printre ultimele locuri în Uniunea Europeană, conform analizei AGISTA. 

Avem absolvenți, dar prea puțini medici. Mulți, chiar prea mulți medici pleacă din România în afară. De ce?

Infrastructura medicală, birocrația, garda sacră de medici din spitale de care nu poți să treci și nu în ultimul rând din cauza statului și a noastră, că nu știm să-i ținem în țară. 

După triplarea salariilor din ultimul deceniu, nu prea cred că banii mai reprezintă principalul motiv pentru care medicii pleacă din România.

Cu toate că avem o școală încă bună de Medicină, recunoscută, nu o putem folosi pe deplin. Cei aflați la putere nu au făcut din Medicină un pol de atrage resurse umane din țară, dar și din afară. 

Pentru a face o școală de Medicină în România nu te costă nimic.

În Statele Unite, fără jumătate de milion de dolari, nu ai nicio șansă să devii medic. La ce resurse educaționale avem, România poate fi un centru de atrage tineri din alte țări să facă Medicină aici. 

Acest program v-a fost oferit de EXIM Banca Românească. România crește cu noi.