ACȚIUNILE UIPATH AU SCĂZUT SUB PREȚUL LISTĂRII
Acțiunile UiPath nu se mai opresc din scădere. S-au deprecizat puternic pe bursa americană și au coborât, în premieră sub prețul de lansare. Ieri, în jurul orei 20, ora noastră, titlurile s-au depreciat cu peste 10% și au ajuns la 55 de dolari. Prețul de listare a fost de 56 de dolari la debutul pe Bursa de la New York. Ca fondator și principal acționar Uipath, Daniel Dines pierde momentan 730 de milioane de dolari din avere de 6,92 de miliarde de dolari.
Advertisment
CITY INSURANCE RISCĂ FALIMENTUL
City Insurance riscă falimentul mai mult ca niciodata. Liderul pieței de asigurări nu a primit cele 150 de milioane de euro, bani din majorarea de capital, de la investitorul olandez i3SP .Dacă nu se va ajunge la o soluţie şi acţionarii nu vor aduce banii necesari, City Insurance va intra în faliment. Consiliul Autorității de supraveghere Financiară analizează situația.
AGROLAND LISTEAZĂ OBLIGAȚIUNI LA BVB
Obligațiunile Agroland Agribusiness intră astăzi la tranzacționare pe bursă. Compania care vinde produse pentru agricultura eco a atras in plasamentul privat 10 milioane de lei de la investitori. Agroland Agribusiness estimează pentru primul semestru din 2021 o cifră de afaceri de 13,3 milioane lei, în creștere cu 33% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Titlurile zilei
EGOLD AJUNGE ÎN PANAMA
Sibienii de la Elrond Network ajung în Panama. După El Salvador, Panama ar putea adopta o criptomonedă ca monedă oficială. EGold, criptomoneda românească, este una dintre cele două propuneri de lege ale statului. Aici, Elrond a fost luată în considerare drept o rețea de cripto de performanță care poate procesa 15.000 de tranzacții pe secundă, mai mult decât Bitcoin și Ethereum. În prima fază a legii, a fost propusă și încorporarea în economie a altor 4 criptomonede. Bitcoin, Ethereum, Tether și Token. După anunț, Elrond a crescut cu 29% și a ajuns, la ora 9 în această dimineață, la peste 200 de dolari. Bitcoin a scăzut cu 10 % după ce a fost adoptat de El Salvador.
POȚI CUMPĂRA OBLIGAȚIUNI VERZI EUROPENE
Comisia Europeană a anunţat că va vinde obligaţiuni verzi în octombrie pentru a atrage fonduri pentru reforme şi investiţii verzi în statele membre ale Uniunii Europene. Valoarea totală a obligațiunilor eco este de 250 de miliarde de euro.
LUCID CONCUREAZĂ CU TESLA
Tesla are un rival care i-a fost prieten. Start-up-ul Lucid Motors este fondat de fostul inginer șef Tesla, Peter Rawlinson. Comapania va livra primele mașini pentru public la sfârșitul acestui an. Air Dream este un model performant cu design elegant și futurist, tehnologizat. Modelul Lucid este deja pre-vândut și costă 169.000 de dolari. Prețul de bază pentru un Air va fi de 77.400 de dolari, în timp ce Modelul Tesla S costă în prezent 89.990 dolari.
TWITTER VREA DISCUȚII ÎN GRUP
Twitter testează o nouă funcție numită Communities, care va permite utilizatorilor să formeze un grup pe subiecte comune. Noua opțiune este similară cu grupurile Facebook. Primele comunități lansate sunt despre vreme, adidași și animale de companie. Scopul Twitter este de a-și mări numarul de utilizatori si a creste profitul la 7,5 miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2023