Nimic nu spune „bună dimineața” mai tandru decât mirosul de pâine prăjită în ou, scorțișoară și puțin lapte. French toast e ca o reîntoarcere tandră în timp, la diminețile de început de toamnă și emoții de școală nouă. O astfel de scenă emoționantă apare în filmul Kramer vs. Kramer, în care personajul lui Dustin Hoffman învață stângaci să facă French toast pentru fiul său. Gătitul devine mai mult decât un gest culinar: e începutul unei legături tată-fiu, construită printre ouă sparte și felii arse.

Cunoscut la noi ca frigănele, French toast-ul are o istorie surprinzător de veche. Primele rețete datează din Roma antică, dar denumirea actuală provine din secolul al XVII-lea, în Anglia. În Evul Mediu, francezii îl numeau pain perdu, „pâine pierdută”, pentru că era făcut din felii uscate, “reînviate” cu ou, lapte și puțin zahăr. Unele povești populare vorbesc despre un anume Joseph French care ar fi dat numele preparatului în 1724, însă termenul a fost tipărit oficial pentru prima dată în 1871, într-un ziar din Albany, New York.
Rețeta clasică e simplă: pâine, ouă, lapte și un praf de scorțișoară. Feliile de pâine se înmoaie într-un amestec de ou bătut cu lapte, puțin zahăr și scorțișoară, apoi se rumenesc în tigaie cu unt până devin aurii la exterior și moi la interior. Frigănelele pot fi servite dulci, cu sirop de arțar, fructe sau zahăr pudră, sau sărate, cu brânză, ierburi aromatice ori bacon crocant.

În timp, French toast-ul a fost reinterpretat în toată lumea: în Hong Kong se prăjește intens, umplut cu unt de arahide și scăldat în sirop, iar în alte locuri capătă o notă sofisticată prin adăugarea de rom sau lichioruri precum Grand Marnier.
French toast-ul devine mai mult decât un simplu mic dejun: e un ritual cald de trezire, un gest de grijă și iubire în diminețile grăbite. Printre cărți, ghiozdane și emoții, o felie aurie de frigănea poate spune ce nu încape uneori în cuvinte. Simplu si gustos.. asa ca pofta buna!

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE