Mai bine să fii deștept cu banii decât să faci pe deșteptul.
Advertisment
După o săptămână grea, după un proiect dus la capăt sau pur și simplu pentru că „am rezistat”, apare gândul magic: „Merit ceva”. Și brusc, coșul de cumpărături online se umple, cafeneaua devine restaurant, iar „doar mă uit” se transformă în „livrare mâine”. Asta e capcana „reward shopping”: ne premiem emoțional cu bani, iar premiul devine mai scump decât satisfacția inițială.
Primul pas: recunoaște declanșatorul. Oboseala, stresul, plictiseala sau chiar bucuria prea mare sunt momentele în care creierul cere dopamină rapidă. În loc să dai click pe „cumpără”, oprește-te 24 de ore. În 90 % din cazuri, pofta de „premiu” dispare singură.
Titlurile zilei
Al doilea pas: înlocuiește premiul financiar cu unul gratuit sau aproape gratuit. O plimbare lungă, un film văzut în familie, o prăjitură făcută acasă. Toate dau aceeași senzație de „m-am răsfățat”, dar fără să-ți golească buzunarul. Creează-ți o listă cu 10 astfel de recompense și ține-o în telefon pentru momentele de slăbiciune.
Al treilea pas: dacă totuși vrei să marchezi realizarea cu ceva material, stabilește o regulă fixă în avans: maxim 5-10% din venitul lunii pot merge pe „merite”. Așa îți permiți răsfățul, dar îl ții sub control. Și, bonus, vei alege mult mai atent ce „meriți” cu adevărat. Adevăratul premiu nu e lucrul cumpărat pe loc, ci libertatea pe care ți-o dă faptul că nu ești robul impulsurilor tale. Pentru că aici începem să vorbim despre bani. În familie.