Mai bine să fii deștept cu banii decât să faci pe deșteptul. Cumpărăm mai mult decât avem nevoie și cheltuim fără să ne gândim că fiecare leu înseamnă o alegere și o responsabilitate. De multe ori, parcă trăim Black Friday în fiecare lună. Astăzi discutăm despre comportament sustenabil și există două laturi pentru acest subiect. Prima este legată de sustenabilitatea financiară a unei decizii sau a unei achiziții. Am nevoie de asta acum? Sau aș putea să mai aștept? Poate susține bugetul meu această achiziție fără să mă dezechilibreze?
Advertisment
A doua este legată de sustenabilitatea de mediu. Când facem cumpărături din impuls sau în exces nu plătim doar cu banii noștri, plătim și cu resursele planetei. Spre exemplu, un tricou produs de marii giganți de fast fashionpoate costa 30 de lei în termeni financiari, dar costă 2.700 de litri de apă în termeni de mediu. Asta înseamnă irigarea bumbacului, procesarea, vopsirea și fabricarea tricoului. Fiecare decizie pe care o luăm cu banii noștri are un impact mai mic sau mai mare asupra mediului. Acesta este și motivul pentru care tranziția către o economie sustenabilă pleacă de multe ori de la cei care au banii.
Un exemplu vine dinspre bănci. Creditele ipotecare verzi mai ieftine înseamnă mai mulți oameni care vor căuta imobile verzi, deci mai mulți dezvoltatori care vor veni în piață cu astfel de proiecte pentru a satisface cererea. E și mâine o zi, iar asta este una dintre lecțiile pe care le putem învăța în familie. Pentru că aici începem să vorbim despre bani. În familie.