Mai bine să fii deștept cu banii decât să faci pe deșteptul. Fiecare dintre noi vrea ca trecerea de la salariu la pensie să fie cât mai lină. O tranziție în care putem să ne păstrăm cât mai mult din stilul de viață cu care ne-am obișnuit până atunci.

De aceea, pensia nu este un rezultat aleatoriu, ci rezultatul unor decizii financiare. În România, sistemul este gândit pe trei piloni principali, iar echilibrul dintre acești piloni face diferența între o bătrânețe liniștită și una plină de griji.

Pilonul 1 este pensia de stat, care în România funcționează pe principiul solidarității, adică angajații de acum plătesc pensiile actualilor pensionari. Acest sistem are slăbiciunile lui, în contextul în care populația îmbătrânește și numărul angajaților scade.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Mai mult, această pensie ajunge să asigure undeva între 30% și 40% din ultimul salariu, dar estimările diferă. De aceea, în România există și Pilonul 2, care aduce un nivel suplimentar de confort pentru viitorii pensionari.

Mai exact, în fiecare lună contribui cu 4,75% din venitul tău brut lunar către un fond de pensii, unde banii sunt investiți pentru a obține un randament cât mai bun pentru tine. Însă dacă vrei să fii cu adevărat confortabil ar trebui să adaugi aici și Pilonul 3.

Începând cu anul 2007, orice persoană care câștigă venituri dintr-o activitate profesională impozitată poate participa în sistemul pensiilor facultative Pilon 3.

Economisirea prin Pilonul 3 este voluntară, poți alege la ce fond din piață vrei să participi și poți pune deoparte prin acest mecanism până la 15% din venitul brut lunar sau asimilat acestuia.

Și aici, administratorii încearcă să obțină un randament cât mai bun pentru tine și familia ta.  Pentru că aici începem să vorbim despre bani. În familie.