Mai bine să fii deștept cu banii decât să faci pe deșteptul.

Circa 95% dintre români dețin casa în care locuiesc. Adică sunt proprietari, conform datelor europene.

Nu este clar cât de apropiate sunt datele de realitate, dar un lucru e cert: în viața fiecăruia vine un moment în care ne întrebăm dacă mai stăm în chirie sau devenim proprietari.

Titlurile zilei

ce urmează pentru imobiliare?
ce se alege de burse?
bvb suspendă restart energy one
Gen Z reduce consumul de vin
Chimcomplex construiește fabrica de poliepoxizi în Oneşti
Banca de Investiţii şi Dezvoltare e lansată oficial

Hai să vedem. Chiria medie pentru un apartament de două camere în București a ajuns la aproximativ 500 de euro, conform brokerilor. Prețul diferă în funcție de cartier.

De cealaltă parte, prețul mediu al unui apartament de două camere în Capitală a depășit 100.000 de euro. Totuși, țineți cont că aceste cifre iau în calcul prețurile cerute de vânzători, nu prețurile reale pe care se semnează tranzacțiile.

Să revenim. Pentru un apartament de 100.000 de euro, poți lua de la bancă 85.000 de euro de euro printr-un credit ipotecar și restul de 15.000 de euro reprezintă avansul de 15% cu care trebuie să vii de acasă.

Pentru un credit de 85.000 de euro pe 30 de ani găsești în piață oferte variate, unele cu dobândă fixă pentru primii ani, și poți ajunge la o rată de 500-600 de euro pe lună. Unele bănci cer un avans minim mai mare de 15%.

Pe scurt, în București, costul lunar al unei chirii este comparabil cu cel al unui credit ipotecar, dar mai sunt câteva aspecte. Un contract de chirie este mai flexibil, vine cu mai puține responsabilități, nu plătești reparații și nu ai alte investiții. Dar nici nu rămâi proprietar la final.

Achiziția unui apartament mai cuprinde o serie de investiții inițiale și costuri anuale, dar la final ești proprietar. Dacă te sperie ideea unui contract pe 30 de ani, află că poți rambursa anticipat, prin plăți lunare mai mari, ceea ce va scădea și costul total al creditului.

Decizia de a trece de la chiriaș la proprietar este una importantă și este bine să vorbim în familie despre toate acestea.

În orice caz, aici începem să vorbim despre bani. În familie.