Per total, companiile o duc bine. Perspectivele economice însă ating minime istorice. Asta arată un studiul al Camerei de comerț româno-germane. 10% dintre respondenți cred că activitatea lor se va deteriora în următoarele 12 luni, în timp de 37,5% consideră că evoluția economică va rămâne neschimbată – în aceeași perioadă. Companiile sunt mai dispuse să investească. Peste 25% își planifică cheltuieli mai mari pentru investiții, mai mult față de 2021. Peste 44% își vor menține aceleași obiective ca în anii trecuți.
Advertisment
Cele aproape 1.000 de companii care au părăsit Rusia în urma atacurilor lansate în Ucraina sunt recompensate cu randamente mai bune pe Bursă, arată un studiu Yale. Companiile au fost organizate în cinci categorii: A – companii care au plecat imediat din Rusia, B – firme care şi-au încheiat temporar activităţile, C – societăţi ce şi-au redus doar o parte din operaţiuni, D – companii care şi-au amânat investiţiile în Rusia şi F – firme care sfidează părerea generală a publicului şi aleg să rămână acolo. Capitalizarea companiilor din prima categorie a crescut cu 3,96% şi 3,57% de la începutul conflictului până pe 8 aprilie, respectiv 19 aprilie. Între timp, evoluţiile firmelor din categoria B au atins 3%, respectiv 2,16% în aceleaşi intervale de timp. Cele din categoria C au crescut cu 2,92%, respectiv cu 3,63%. În secţiunea D, societăţile au suferit scăderi de 2,2% până pe 8 aprilie şi de 4,5% până pe 19 aprilie. Cele din clasa F au avut dinamici de minus 5,5%, respectiv 6,8%. Acestea sunt cifrele, dar cum răsplătesc piețele de capital – companiile care au plecat din Rusia și cum le sancționează pe cele care au rămas, discutăm pe larg la Ce Câștig Azi. Începem!
Acţiunile companiei chineze Didi Global, una dintre cele mai mari aplicaţii de ride-hailing din lume, creşteau cu 62% în şedinţa after-hours de ieri, 6 iunie. Cum? Autorităţile de reglementare din China vor să pună capăt investigaţiilor lansate asupra companiei.
Titlurile zilei
Destinațiile pentru vacanța de vară cu cea mai rapidă creștere în prezent: Turcia, unde numărul de clienți care zboară spre Antalya a urcat cu 480% față de 2019, Mallorca cu un plus de 140% și Grecia cu o creștere de 74%. În România, sosirile vizitatorilor străini au crescut în aprilie 2022 cu 189% față de anul trecut, la aproape un milion de persoane. În același timp, numărul românilor care au ieșit din țară a crescut cu 137%, la 1,4 milioane de persoane.
La București, serele sunt demolate pentru a face loc ansamblurilor rezidențiale. Londonezii, în schimb, au propria seră high tech în mijlocul capitalei. Acolo unde cresc 250.000 de flori pe an, care decorează parcurile și expozițiile de flori exotice din regat. Royal Parks cultivă în jur de 400 de soiuri diferite de plante, iar datorită gurilor de ventilație automate și a dotărilor high-end, pepiniera poate găzdui până la 450.000 de plante.
Începe lupta pentru resursele financiare ale populației: Ministerul Finanţelor atacă în forţă piaţa depozitelor bancare controlată de bănci și oferă o dobândă aproape dublă, în încercarea de a face rost de bani pentru buget, scrie Cristian Hostiuc, director-editorial la ZF. Pentru oferta Tezaur, titlurile de stat pe un an au o dobândă de 7,2%, iar la trei ani de 7,8%. După noua ofertă Tezaur şi Fidelis, mănuşa este aruncată băncilor. Acum, în piaţa monetară băncile se confruntă cu o lipsă de lei din cauza politicii strânse a Băncii Naţionale, care încearcă să mărească dobânzile astfel încât să nu piardă inflaţia de sub control.
Celebrul Palat Ştirbey a fost scos la vânzare de lichidator la un preţ de pornire de 8 milioane de euro, scrie ZF. Licitaţia publică are loc în 29 iunie, la sediul Euro Insol din Bucureşti. Domeniul Palatului Ştirbey este cel mai vast domeniu pentru evenimente din România, cu o istorie care începe în secolul al XIX-lea. Construcţia palatului a început în anul 1850 la ordinul lui Barbu Dimitrie Ştirbey, domnitor al Ţării Româneşti şi a durat până în anul 1863. Cum te înscrii la licitație? Cumperi caietul de sarcini pentru 10.000 de lei și depui o garanție de participare de 20% din prețul de pornire.
Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din Statele Unite… are chef de glume: SEC a postat, pe canalul official de Youtube, Investomania, o satiră bazată pe investiții meme. În viața reală, investitorii de retail au o perioadă dificilă. Piața cripto a pierdut 200 de miliarde de dolari într-o zi, după prăbușirea TerraUSD. Iar acțiunile meme, precum GameStop și AMC, au scăzut puternic. Așa că gluma SEC stârnește reactii de indignare din partea investitorilor.